Achizițiile publice, dezbătute de către primarii din Timiș

153

Sala Multifuncțională a CJ Timiş a găzduit astăzi o dezbatere referitoare la aplicarea Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, la care au luat parte președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), Bogdan Pușcaș și primari sau reprezentanți ai primăriilor cu atribuții în domeniul achizițiilor publice din primăriile timișene.

Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a susținut importanța informării corecte și a clarificării situațiilor problematice care apar în procedurile de achiziții.

„În urma discuțiilor cu primarii din Timiș, dar și cu reprezentanți ai ministerelor, am luat decizia de a solicita președintelui ANAP, dl Bogdan Pușcaș, organizarea unor dezbateri la sediul Consiliului Județean, la care să ia parte primari, angajați ai primăriilor, ai instituțiilor deconcentrate, ai instituției administrației județene și instituțiilor subordonate CJT. Tocmai de aceea, pe parcursul zilei de astăzi, dar și mâine, au loc astfel de întâlniri cu toți factorii menționați anterior, pentru discutarea și clarificarea cadrului legislativ în general, dar și a situațiilor specifice, particulare”, a precizat Călin Dobra.

La rândul său, Bogdan Pușcaș a subliniat faptul că Timișul este primul județ în care este prezent la o dezbatere pe tema Legii nr. 98/2016, de la adoptarea acesteia în urmă cu aproape un an de zile, și că intenția ANAP-ul este și de a obține puncte de vedere din teritoriu privind modalitățile efective de aplicare, disfuncționalități, posibilități de îmbunătățire a cadrului legislativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.