19.1 C
Timișoara
vineri 10 mai 2024

Accident în vestul țării: O fetiță și un tânăr au fost răniți, după ce un Volkswagen a intrat sub un TIR (VIDEO)

Două persoane au fost rănite, vineri în jurul prânzului, după ce un autoturism Volkswagen a intrat sub un TIR pe DN 1, pe Şoseaua Borşului.

Deocamdată nu sunt clare împrejurările producerii accidentului.

Potrivit poliţiştilor, evenimentul a fost anunţat prin 112 la ora 12.42. „Accidentul rutier s-a produs pe DN 1, la ieşirea din Oradea, sunt implicate un autoturism şi un camion, iar poliţiştii rutieri sunt la faţa locului, pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor”, a declarat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, a declarat pentru BIHOREANUL că două persoane au fost rănite. Este vorba despre o fetiţă în vârstă de 8 ani şi de un tânăr de 21 de ani, ambii din maşina mică.

„Sunt două persoane rănite, în cod galben medical, care au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Județean. La faţa locului, pentru evaluare şi acordarea îngrijirilor medicale au fost mobilizate echipajele de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea şi de prim ajutor calificat al Detaşamentului 2. Cel din urmă nu a fost nevoit să intervină, însă, persoanele rănite ieşind pe picioarele lor din maşină”, a precizat Roşca.

La ora transmiterii acestei știri, în zonă se circulă pe fiecare sens, pe câte o bandă.

Sursă: ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bătrân a murit călcat de o mașină

Un bătrân a murit lovit de o mașină. S-a întâmplat pe strada Andrei Șaguna. Bătrânul de 75 de ani traversa intersecția, pe roșu. Acesta a...

Timotion închide circulația rutieră duminică

Duminică, 12.05.2024, în intervalul orar 08:30 - 14:00, va avea loc evenimentul sportiv „Timotion - Timișoara se mișcă”. Circulația rutieră va fi închisă pe sectorul...

Citește și :