14 C
Timișoara
sâmbătă 27 iulie 2024

A opta ediție a conferinței internaționale „Security Challenges in the Balkans” a avut loc la Timișoara | FOTO-VIDEO

Vineri a avut loc, la Timișoara, a opta ediție a conferinței internaționale „Security Challenges in the Balkans”, un eveniment special și unic în regiunea de vest a României, care reunește interesul profesioniștilor domeniului din întreaga țară.
Conferința, organizată în baza tradiționalului parteneriat dintre Universitatea de Vest din Timișoara și New Strategy Center, beneficiind de cooperarea instituțională cu Ministerului Afacerilor Externe, a adus la Timișoara invitați cu o vastă experiență profesională, pentru a dezbate provocările clasice și emergente de securitate, dar și oportunitățile de dezvoltare din regiunea Balcanilor.

Agenda dezbaterilor s-a concentrat asupra provocărilor de securitate actuale în regiunea Balcanilor, în contextul dificil al războiului din Ucraina, având în vedere și procesul de extindere al NATO și UE în regiunea Balcanilor, securitatea economică și prosperitatea regională. Anul acesta, conferința de la Timișoara acordă o atenție specială temei impactului dezvoltării inteligenței artificiale, inclusiv impactul asupra tehnologiilor disruptive în actualul cadru provocator de securitate.

Așa cum s-a propus prin programul intervențiilor care a structurat agenda evenimentului, au participat la dezbateri oficiali, experți, membri ai corpului diplomatic, reprezentanți ai mediului academic și privat.
Cea de-a opta ediție a conferinței internaționale „Security Challenges in the Balkans” a fost deschisă de Marilen Gabriel Pirtea, Rectorul Universității de Vest din Timișoara și de domnul George Scutaru, CEO New Strategy Center.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea după ce a mulțumit oaspeților că au sosit la Timișoara pentru eveniment a accentuat în deschidere:
„Securitatea a devenit unul dintre aspectele importante ale vieții sociale din regiunea noastră. Comunitățile universitare sunt participante active ale societății civile care pot prelua dezbaterea unor subiecte din domeniul securității, pentru ca să le deschidă înțelegerii publicului. Ne bucură faptul că această conferință, unică în vestul țării, a ajuns la cea de-a opta ediție, cu invitați de marcă și cu teme deosebit de atractive. De asemenea, am bucuria să subliniez și momentul special în care se desfășoară evenimentul, venind într-un an excepțional pentru Universitatea de Vest din Timișoara, când sărbătorim 80 de ani de la crearea universității noastre prin Decretul Regal nr. 660/44, semnat de Regele Mihai I al României.”

Discuțiile au fost împărțite în mai mult secțiuni distincte dar toate legate prin conceptul comun ce relevă că securitatea în zona Balcanilor este o chestiune ce înteresează întreaga Europă dacă nu chiar întreaga lume.
În multe zeci (poate sute) de ani teritoriul numit în mod generic al Balcanilor a fost un veșnic focar de conflicte. Perioadele de pace și prosperitate au fost scurte și adeseori tulburate de interese externe zonei. Războaiele sau conflictele latente au însumat mai mulți ani decât cei de pace deplină. Nici un efort menit să securizeze și mai multe relațiile dintre țările componente nu este inutil. Poate că entitățile statale ar ajunge la un modus vivendi acceptabil daă nu ar fi și o importantă presiune externă a țărilor sau a grupurilor trasnaționale ce au profunde interese în zonă.


Primul și poate chiar cel mai importantant capitol al discuțiilor a fost alocat problemelor aduse în regiunea balcanică de conflictul dintre Rusia și Ucraina.
Panelul, intitulat „Current Challenges in the Balkans Region in the Context of the War in Ukraine” a fost moderat de Ambasadorul Gheorghe Magheru, membru al Consiliului Științific al New Strategy Center, România. Vorbitorii acestei sesiuni au fost: Irina Zidaru, Director General pentru Afaceri Strategice la Ministerul Afacerilor Externe, România; Generalul de brigadă Constantin Nicolaescu, Comandantul Brigăzii Multinaționale NATO Sud-Est, România; Nevenka Vuksanović, Director al Centrului pentru Democrație și Drepturile Omului din Muntenegru; Edina Bećirević, Co-fondator al Inițiativei Atlantice din Bosnia-Herțegovina; și Vuk Vuksanovic, Cercetător principal la Centrul de Politică de Securitate din Belgrad, Serbia.
Vorbitorii ce au luat parte la acest panel au discutat mai multe probleme cheie care afectează Balcanii în contextul războiului din Ucraina. România joacă un rol crucial în asigurarea stabilității regionale prin inițiative precum grupul de luptă NATO condus de Franța, evidențiind importanța cooperării dintre NATO și UE, în special având în vedere importanța geostrategică a extinderii UE pentru Ucraina și Republica Moldova. Balcanii se confruntă cu o serie de probleme precum fragilitatea statală, incapacitatea instituțională, tensiunile cu caracter etnic, dependența energetică. În același timp sunt noi amenințări de tip hibrid care fragilizează și mai mult regiunea Balcanilor. Rusia folosește un arsenal larg de instrumente hibride folosind si accentuând vulnerabilitățile locale. Factorul slav, Biserica ortodoxă, unele elemente cu caracter istoric, campaniile de dezinformare menite să denigreze UE și NATO sunt folosite în mod curent de Rusia pentru a slăbi influența Occidentului în regiunea Balcanilor. Regiunea Balcanilor trebuie să facă față acestor provocări folosind suportul UE pentru a crește reziliența societală. În același timp, Occidentul trebuie să aibă o politică mult mai coerentă față de Balcani, iar UE trebuie să dea semnale că procesul de extindere are un orizont de timp predictibil și cert pentru statele din Balcanii de Vest.


O a doua secțiune, poate la fel de incitantă, a fost dedicată cooptării în cadrul structurilor europene dar și nord-atlantice a unor noi state din Balcanii de vest și a fost moderată de Generalul de Brigadă (r) Eduard Simion, Expert Asociat Senior la New Strategy Center din România. Panelul i-a avut ca invitați pe Ambasadorul René Troccaz, Emisar Special pentru Balcani la Ministerul Afacerilor Externe din Franța; İlhan Saygılı, Director General pentru Balcani și Europa Centrală la Ministerul Afacerilor Externe din Turcia; Violeta Nicolescu, Director General al Departamentului Politicii de Apărare la Ministerul Apărării din România; Leonard Orban, Membru al Consiliului Științific al New Strategy Center și fost Consilier Prezidențial al UE din România; Maria Simeonova, Șefa Biroului din Sofia la Consiliul European pentru Relații Externe din Bulgaria; Irma Qehajaj, Manager de Comunicare la Institutul pentru Cooperare și Dezvoltare din Albania; și Jochen M. Richter, Președinte al Forumului Global de Securitate la Consiliul Diplomatic din Luxemburg.
Discuția a subliniat importanța finalizării procesului de aderare la UE pentru țările candidate din Balcanii de Vest. Paneliștii au subliniat necesitatea îmbunătățirii conectivității, a independenței energetice și a mecanismelor instituționale care să permită un acces mai rapid în UE. În ciuda oboselii extinderii, atât din partea UE, cât și a țărilor candidate, au fost remarcate beneficiile aderării la UE, invocându-se creșterea economică a Poloniei, României sau Bulgariei post-aderare ca exemplu. Cu toate acestea, voința politică și respectarea valorilor UE rămân bariere semnificative, așa cum s-a văzut în recentele controverse electorale din Serbia și alianțele sale cu Rusia și China. Panelul a concluzionat că extinderea UE ar trebui să continue ca un obiectiv strategic pentru securitate și prosperitate, necesitând cooperare regională, voință politică și modificarea politicilor UE privind statele din Balcani. În plus, a fost considerată crucială includerea Ucrainei, Moldovei și Georgiei, solicitându-se noi instrumente și politici pentru a facilita extinderea generală a Uniunii Europene.

Secțiunea a treia s-a concentrat pe relația dintre securitatea economică și prosperitatea regională.
Dezbaterile au fost conduse de Alexandru Jădăneanț, decan la Universitatea de Vest din Timișoara, și a reunit următorii vorbitori : Casian Nițulescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei din România; doamna Ana Maria Boromisa, șef al departamentului de relații economice internaționale al Institutului pentru Dezvoltare și Relații Internaționale din Croația; Ligia Ardelean, Country Manager Atos GDC pentru România și Bulgaria; Alexandru Maximescu, vicepreședinte al OMV Petrom, și Cristian Octavian Goiceanu, Chief Security Officer, Banca Comercială Română, România.


Nici măcar una din cele mai moderne preocupări, din domeniul inteligenței artificiale, nu a scăpat de analiza specialiștilor. Încă este o mare ilemă nedezlegată dacă această inteligență este ceva exttem de benefic sau este un mare pericol și o amenințare pentru viața societății așa cum o știm până în acest moment.
Secțiunea a patra a abordat acest spinos subiect în cadrul panelului ce a pus în discuție cursa spre inteligența artificială și ce ar trebui să știm pentru viitor.
Panelul IV, a fost moderat de Claudiu Brândaș, profesor la Universitatea de Vest din Timișoara și a reunit vorbitori din domeniu precum: Marius Poșa, Subsecretar de Stat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării; Octavian Stancu, Head of Cybersecurity Services la GDC România & Global Head of Cloud Threat Management la BDS – Eviden; Alexandru Mărgineanu, MS Security Practice Leader, Nokia România și Horia Bogdan Velicu, Head of Innovation Lab la BRD-GSG.
Perspectivele discutate au avut în vedere două forme de manifestare a inteligențe artificiale, una benignă, care revoluționează toate sectoarele societății actuale și cealaltă malignă, legată de utilizarea malițioasă a acestei tehnologii. Au fost analizate potențialele implicații pentru viitor în cazurile unor incidente majore de securitate și război cibernetic. Vorbitorii au avertizat că revoluția inteligenței artificiale a început, dar depinde de noi, oamenii, să decidem cum vrem să o folosim și până unde o putem duce. Amenințări deosebite au fost demonstrate de încercările hackerilor de a ne afecta viața și de a influența cu deepfakes percepția realității. Vorbitorii au fost de acord că AI ne influențează deja viața, oferind atât beneficii în ceea ce privește automatizarea, cât și riscuri.

Pentru ei ce sunt interesați de problemele securității balcanice (de care și țara noastră se lovește din plin, deși este doar la marginea zonei) domnul George Scutaru, CEO New Strategy Center și unul din fondatorii acestor conferințe a avut amabilitatea de a da câteva răspunsuri și lămuriri legate de provocările balcanice și impactul lor asupra României.
Interviul poate fi ascultat în partea filmată ce însoțește articolul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Accident pe A1, Timișoara – Arad! Două mașini s-au izbit din plin

Un accident s-a petrecut pe A1, după urcarea de la Remetea Mare. Două mașini s-au tamponat și o a treia este ușor lovită.  În jurul...

Lucrări la rețele Aquatim

Marți, 30 iulie, între orele 9-15 se va întrerupe alimentarea cu apă în Săcălaz pentru executarea unei conectări de conducte la intersecția străzilor IV...

Citește și :