Doliu în lumea artistică din România. A murit Horia Moculescu, la vârsta de 88 de ani. Marele compozitor se afla internat în stare gravă la spital, fiind intubat în ultimele zile.

În vara acestui an, el a apărut într-un scaun cu rotile, vizibil slăbit. Ulterior, el declara că acela nu este un scaun cu rotile, ci unul de birou, care are roţi, dar recunoştea că urmează de mai mulţi ani un tratament şi că starea sa de sănătate nu era una bună.

Un mesaj emoționat a transmis Marina Almășan, pe FB.

„Am câteva zeci, în arhiva personală, dar aleg una din ultimele. Pentru că nu vreau să fac paradă de prietenia noastră, ci doar vreau să semnalez stingerea treptata a unei epoci…Drum lin spre stele, Horia Moculescu… Sigur, într-o existenta viitoare, tu vei fi o salcie, la mal, iar eu, poate, un râu, la umbra ta…”,a  scris Marina Almășan, cunoscut om de televiziune, pe FB.

Horia Moculescu a compus aproximativ 500 de melodii

Horia Moculescu s-a născut pe 18 martie 1937, în orașul Râmnicu-Vâlcea, România, fiind unul dintre cei mai influenți muzicieni și creatori de programe TV din țară.

Din partea mamei, Nidia Copetti, el avea origini italiene, iar tatăl său, Nicolae Moculescu, fost ofițer în armata română interbelică, provenea dintr-o familie de origine română. Talentul său muzical a fost evident încă de la o vârstă fragedă, iar la doar șase ani a început să învețe, autodidact, acordeonul. Din păcate, în 1948, a rămas orfan de mamă.

A urmat cursurile medii la Turda, la Liceul de Băieți (azi Colegiul Național Mihai Viteazul din Turda), absolvindu-le în 1954. Aici și-a demonstrat virtuozitatea la pian și acordeon, cântând piese de muzică ușoară.

Din cauza originilor sociale considerate nesănătoase în perioada comunistă, nu a fost acceptat la Conservatorul din București. Astfel, s-a înscris la Facultatea de Mine din Petroșani, unde a continuat să-și dezvolte talentul muzical în cadrul orchestrei facultății.

De-a lungul carierei sale, a fost membru al Uniunii Compozitorilor și a compus aproximativ 500 de melodii, obținând peste 200 de premii pentru creațiile sale.

A colaborat cu mari interpreți și a fost prezent constant în viața culturală și media din România.

Horia Moculescu rămâne una dintre cele mai importante figuri din peisajul muzical românesc, datorită contribuției sale semnificative în muzică și televiziune.

Sursa: https://adevarul.ro/

A murit Horia Moculescu

De când a aflat trista veste, fiica maestrului șlagărelor românești nu se poate opri din plâns. Nidia, fata lui Moculescu, a spus, cu vocea îndurerată, că se simte extrem de sufocată de dispariția tatălui ei.

Artistul era în comă de mai multe zile, la Institutul Matei Balș, starea lui fiind una destul de gravă, după cum FANATIK a aflat imediat după ce acesta a ajuns pe mâinile doctorilor. Fata lui Moculescu l-a descris pe părintele ei ca fiind „zâmbetul ei”, fără de care viața ei va fi complet diferită de acum. Nidia scrie, plângând, că nu știe cum va trece peste această suferință, că nu e atât de puternică precum era compozitorul, că sufletul ei este frânt.

Nidia suferă cumplit: „Sun frântă”

„Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu. Erai drumul meu. Trimite-mi tăticule o singură bătaie de inimă care să nu mai muște din mine când și pianul tău plânge și fiecare notă te întreabă: unde ești? când vii?… Erai zâmbetul meu… Tu erai viața, lumina mea. Și acum, fără tine, sunt o fiică ruptă din trupul lumii. Sunt o strigare fără de rost care nu mai are ecou.

Îți amintești cum îmi spuneai că sunt puternică? Că am în mine seva ta? Că voi înflori chiar și în iarnă? Ai greșit, Tată. Eu nu sunt puternică. Eu sunt frântă. Sunt o frunză smulsă de vântul durerii. Sunt o fiică care nu mai știe să fie. Și te caut în fiecare colț de tăcere, în fiecare adiere, în fiecare vis. Dar nu te mai găsesc. Și mă întreb: cum să trăiesc fără tine? Cum să învăț Tată asta….

M-ai învățat atâtea, tată, dar un singurul lucru nu ai reușit… cum să mă faci să trăiesc fără tine… Cum să mai văd lumea, când ochii mei – de fapt ochii tăi – , sunt orbi în fața lumii? Cum să mai vorbesc când gura mea, tot moștenirea ta, nu mai poate decât să urle? Mi-ai fost Totul. Ai fost rădăcina, coroana, cerul și pământul meu. Și acum… acum sunt doar copila ta căzută, cu genunchii zdreliți de durere, cu sufletul în zdrențe, cu inima în gol.

Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn. Da-mi un semn din tăria ta, că eu nu mai pot. Nu mai pot! Trimite-mi tăticule, te implor, un acord care să nu sune a despărțire, o armonie care să mă țină dreaptă când lacrima apasă pe pedale, când vinulul lumii s-a zgâriat, iar muzica ta se tânguie pe repetiție, ca o rugăciune fără răspuns…Tu ai fost stejarul meu. Rădăcina mea. Trunchiul care m-a ținut dreaptă când viața mă lovea cu furtuni. Umbra ta era adăpostul meu. Frunza ta era speranța mea. Iar acum… acum ai căzut. Și eu cad cu tine… Într-un hău… și fără lumină. Fiica ta. Cea care cade. Cea care te strigă. Cea care nu știe cum să trăiască fără stejarul ei..”, a scris Nidia, în lacrimi, pe un grup de prieteni.

Sursa: https://www.fanatik.ro/