A intrat gol pușcă în fast-food și nimeni nu a îndrăznit să facă ceva!

211

Apariţie inedită, joi seară, la McDonald’s. Un tânăr în vârstă de 34 de ani a fost surprins în timp ce se plimba gol puşcă pe străzile din Oradea.

Filmările, care au făcut înconjurul reţelelor de socializare, îl arată pe bărbat în timp ce se plimbă nestingherit pe strada Nicolae Jiga, încălţat doar în bocanci şi cu o plasă în mână. Ca şi cum nimic nu ar fi nefiresc, apoi, a intrat în restaurantul Mc Donald’s de lângă Crişul.

Probabil de frică sau de jenă, nimeni n-a schițat vreun gest nici când bărbatul a intrat, nici atunci când s-a așezat la rând. Nimeni nu a îndrăznit să-i atragă atenția.

Abia când bărbatul gol pușcă a ieșit din local, mai multe persoane au sunat la 112, iar bărbatul a fost ridicat de poliţişti.

„În urma unui apel înregistrat la ora 21.58 un echipaj al Poliţiei municipiului Oradea s-a deplasat la locul unde se afla persoana. Aceasta a fost identificată ca fiind un orădean de 34 de ani. Bărbatul era dezorientat şi, ca urmare, s-a solicitat intervenţia unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Bihor care l-a transportat la Spitalul de Neuropsihiatrie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.

LĂSAȚI UN MESAJ