A fost tăiat stejarul „regal” din Piața Libertății. Va fi plantat unul nou

103

Stejarul plantat în urmă cu 100 de ani de Regele Ferdinand I în Piața Libertății a dispărut. A fost tăiat și va ajunge la Facultatea de Artă pentru a fi transformat. În locul arborelui va fi plantat unul nou, tot de o alteță regală.

„A fost grav afectat de lucrările de reabilitare a pieței, s-a uscat de câțiva ani și nu mai putea fi salvat”, a spus primarul Dominic Fritz. Majestatea Sa Custodele Coroanei Margareta a acceptat invitația de a planta, săptămâna viitoare, un alt stejar.

„Acum facem tot posibilul să salvăm celălalt stejar din Piață, plantat tot în 1923 de Regina Maria. Intervențiile au fost recomandate în urma unui studiu realizat de specialiștii Asociației Peisagiștilor din România (ASOP) – Filiala Teritorială Vest pentru a-l proteja”, mai explică edilul șef.

Plantarea noului stejar va avea loc în 19 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.