A fost semnat contractul de extindere la patru benzi a drumului prin Dumbrăvița

91

După multe amânări și trageri de timp, într-un final, Consiliul Județean Timiș a reușit să semneze contractul cu firma Strabag pentru extinderea la patru benzi a drumului prin Dumbrăvița.
„Am ajuns într-un moment fericit pentru cei care participă la traficul prin Dumbrăvița și evident riveranii acestui drum județean… Am semnat contractul de execuție pentru tronsonul unu pentru lărgirea la patru benzi a drumului județean 691. Suntem cu două săptămâni înainte de planul pe care ni l-am stabilit ca până la 1 septembrie să avem semnat contractul și mă bucur că putem să dăm drumul la lucrări și pe acest tronson astfel încât până la 31 decembrie să putem circula în condiții de șantier pe acest tronson, dar să putem circula până la autostradă pe patru benzi și să nu mai existe ambuteiajele pe care le vedem. Sigur a fost un drum greu, încă mai avem multe de făcut dar avem garanția că executantul va duce la bun sfârșit această lucrare, așa cum am văzut că a făcut și cu drumul de la Moșnița, pe care l-am inaugurat anul trecut, și așa cum vedem că se desfășoară lucrările și pe tronsonul doi unde până la sfârșitul lunii vom circula la patru benzi pe toată lungimea, mai puțin anumite porțiuni unde mai trebuie încă lucrat, la intersecția cu Centura și la calea ferată în Giarmata, unde așteptăm avizul de la CFR Infrastructură, dar va veni, sper, într-un timp rezonabil astfel încât să nu se lungească lucrările. Aici în Dumbrăvița, vom da săptămâna viitoare ordinul de începe a lucrărilor, apoi să predăm amplasamentul pentru a începe organizarea de șantier“, a declarat Alin Nica.

Începerea șantierului se suprapune cu începerea noului an școlar fapt ce va îngreuna și mai mult circulați prin comuna Dumbrăvița.
„Este un proiect foarte interesant pentru noi, cu un termen foarte strâns ca și contractul pe care îl avem deja în execuție. Aș dori să ofer garanția cetățenilor că ne vom duce la îndeplinire contractul. Aici ne întâlnim cu o provocare a traficului și după începerea lucrărilor se suprapune și cu începerea școlilor, deci trebuie să găsim o cale ca prezența noastră să nu afecte atât de grav viața oamenilor“, a declarat un reprezentant al Strabag.
Consiliul Județean nu ia în calcul pierderea finanțării europene dacă lucrările nu vor fi terminate până la 31 decembrie.
„Noi nu luăm în calcul această ipoteză pentru că suntem convinși că îl vom finaliza în termenul stabilit. Termenul de execuție pentru tronsonul unu este tot de șase luni ca și pentru tronsonul doi, deci asta înseamnă că depășește 31 decembrie anul acesta. Însă noi mai avem și cheltuieli neeligibile în proiect și am gândit execuția lucrărilor în așa fel încât cheltuielile neeligibile să fie realizate în cea mai mare marte după 2024 a ianuarie, astfel încât să ne concentrăm pe absorbirea tuturor banilor europeni, a tuturor cheltuielilor eligibile și a lucrărilor care au caracter eligibil până la 31 decembrie și vom face acest lucru. În consecință, nu vom pierde niciun euro din acest din acest proiect, iar conform normativelor europene noi mai putem continua proiectele până la 30 iunie 2024, dar pe finanțarea noastră sau acele cheltuieli care sunt oricum neeligibile din banii europeni”, a mai spus Alin Nica.