A fost izolat la domiciliu alături de fosta soţie de care nu are voie să se apropie

229

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, revenit recent de la muncă din străinătate, s-a autoizolat la domiciliu alături de fosta soţie de care nu are voie să se apropie, potrivit unui ordin de protecţie emis de Tribunalul Vaslui.

„Am fost sesizaţi de o femeie în vârstă de 42 de ani, cu privire la faptul că fostul soţ a încălcat prevederile ordinului de protecţie. În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcare a prevederilor ordinului de protecţie. Am informat toate autorităţile cu atribuţiuni în acest sens, situaţia fiind monitorizată la nivelul instituţiei noastre”, a declarat, luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

În luna noiembrie a anului trecut, faţă de bărbatul acuzat de violenţă în familie poliţiştii au emis un ordin de restricţie provizoriu pentru o perioadă de cinci zile, care presupunea evacuarea din locuinţă şi interdicţia de a se apropia la mai puţin de 100 de metri de soţie. Ulterior, magistraţii de la Tribunalul Vaslui au emis un ordin de protecţie pentru o perioadă de şase luni, dar fiindcă la momentul judecării cauzei femeia a anunţat că s-a mutat de la domiciliu, nu s-a mai dispus evacuarea bărbatului ci s-a stabilit doar faptul că acesta nu are voie să se apropie de soţie.

sursa – digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.