A doua ediţie a maratonului vaccinării, la spitalul de campanie din Timişoara. Se pot vaccina şi elevii de peste 16 ani

36

Cea de-a doua ediţie a maratonului de vaccinare organizat la nivel naţional de Ministerul Apărării Naţionale începe, astăzi, la Spitalul Militar din Timişoara. A doua ediţie are loc între 25 mai şi 1 iunie pentru administrarea rapelului cu serul Pfizer persoanelor care s-au vaccinat în primă etapă la spitalul de campanie de pe stadionul CFR.

În plus, cadrele medicale oferă posibilitatea vaccinării elevilor din municipiul Timişoara cu vârsta de peste 16 ani împotriva SARS-CoV-2.

„Activitatea de vaccinare a elevilor şi cadrelor didactice care doresc în mod voluntar să se imunizeze se va desfăşura zilnic începând cu ora 12.00. Campania de imunizare a elevilor este susţinută de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş”, anunţă reprezentanţii Spitalului Militar din Timişoara.

De asemenea, pe perioada maratonului de vaccinare se pot imuniza împotriva SARS-CoV-2 şi persoanele nevaccinate încă, asigurându-se vaccinarea cu prima doză Pfizer, fără a fi necesară o programare prealabilă.

Centrul de vaccinare al Spitalului Militar Timişoara este situat pe strada Nera nr. 2-4 Timişoara, iar programul de funcţionare pe perioada maratonului de vaccinare este 24 de ore din 24.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.