14 C
Timișoara
duminică 5 mai 2024

Cornel Racz un fotoreporter care s-a dus să fotografieze îngerii!

S-a stins la fel de modest cum a trăit. L-am cunoscut pe Cornel în urmă cu ceva anișori când făceam împreună teren. Venea, făcea câteva fotografii, lua notițe și pleca să predea materialul.

Cu vreo 3 sau 4 ani în urmă m-am întâlnit cu el întâmplător pe stadă și-mi spunea că s-a pensionat și are timp să meargă la pescuit.

Duminică seara, în vâltoarea știrilor cu stihiile naturii din Timișoara am mai primit o veste tristă. Cornel s-a stins și a plecat într-o lume mai bună.

Timișoara a pierdut un om cu o privire iscoditoare ce a fost la momentul potrivit și cu apartul pregătit la multe din momentele importante. Jurnalistul Florin Cornel Racz a slujit cu aparatul și cu pixul presa postdecembristă la o serie de publicații ce au apărut ca ciupercile după Revoluție.

A fost participant activ al Revoluției sperând în schimbarea societății bolnave de până la anul schimbării. Dar schimbarea l-a dezamăgit. A luat în vizor oameni, locuri, fapte, clădiri sau incendii. Prezent pe terenurile de fotbal sau handbal a surprins ce poate nu oricine a putut observa. De la copii de școală până la miniștri sau capete încoronate a acordat aceiași atenție subiecților săi ce a doua zi se vedeau în paginile ziarului.

A încercat să lase celor mai tineri câte ceva din știința lentilelor și a momentului scurt ce nu trebuie ratat.

Luni, 18 septembrie, la ora 13 la cimitirul din Calea Sagului de la capela 3 îl vom conduce pe ultimul drum pe Florin Cornel Racz. Dumnezeu să îl odihneasca!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Lumina a ajuns sâmbătă seara pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara | FOTO-VIDEO

Avionul care a adus-o a aterizat pe aeroport la ora 19:50. Tradiția a fost inițiată de Patriarhul Daniel în 2009, continuând an după an. În...

Ce trebuie să știe credincioșii pentru a preveni incendiile în noaptea de Înviere? Atenționările ISU Banat

În noaptea de Înviere, lumânările și candele aprinse în timpul slujbei pot cauza incendii, dacă nu sunt mânuite cu atenție. Pompierii ISU le recomandă credincioșilor...

Citește și :