Ce legătură este între tatuajul indigen și… moștenirea dacică?

2040

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara și în parteneriat cu Asociația ArheoVest Timișoara, va organiza, în data de 20 mai 2017, începând cu ora 16.00, la sediul din Palatul Magna Curia, o activitate ce se va derula sub genericul „Antropologia culturală și arheologia. Corpul uman ca artefact: Tatuajul”, în cadrul căreia dr. Lars Krutak, de la Smithsonian Institute, Washington D.C., SUA, va susține conferința „Moștenirea culturală a tatuajului indigen”.

„Tatuajul este una dintre cele mai vechi forme de expresie culturală a umanității, o modalitate de comunicare a conceptelor culturale, a înțelegerii afilierilor, statuturilor sociale, ritualurilor de trecere la maturitate, medicinei tradiționale, spiritualității, a mândriei apartenenței la o cultură și a abilităților artistice. Într-un context social în care, în întreaga lume, implicit și la noi, se poate observa o adevărată explozie a body-art-ului, a tatuajului în special, devenind o veritabilă modă, am considerat ca fiind un moment mai mult decât potrivit pentru a înțelege cu adevărat originea și semnificația tatuajului. În spațiul românesc, în cercetarea arheologică și cea antropologică, tatuajul și semnificațiile sale reale au fost ignorate aproape în totalitate. Lipsa descoperirilor concrete, de tipul mumiilor tatuate (Otzi-Tyrolian Man, mumiile din Siberia-Frozen Tombs etc.) nu ar trebui să împiedice analiza acestui aspect din viața comunităților umane”, a declarat Roxana Stăncescu, care se ocupă cu organizarea evenimentului din partea MCDR Deva.

Dr. Lars Krutak începe studiul tatuajului în 1996. Format ca arheolog și antropolog, a studiat, vreme de 3 ani, simbolistica complexă și practica tatuajului în zona arctică. Ulterior, aria sa de interes s-a lărgit, studiind și cercetând arta corporală indigenă din întreaga lume, devenind unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în domeniu, fiind considerat „the tattoo anthropologist” – antropolog al tatuajului. Consultant pe probleme de antropologie la National Geographic, Discovery Channel sau History Channel, activitatea științifică a lui Lars Krutak se reflecta și într-o serie de publicații, prin articole despre arta corpului, modificări ale acestuia și în special despre tatuaj și semnificația sa de-a lungul istoriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.