Experimente științifice, ateliere de creație și multe alte acțiuni în aer liber

Universitatea de Vest din Timișoara desfășoară un nou program prin care se deschide și mai mult către comunitate – „Studenți ambasadori”. Inițiativa presupune deplasarea a câtorva zeci de studenți și profesori ai instituției în mai multe orașe din țară, reședințe de județ, unde vor derula acțiuni în aer liber, activități specifice diferitelor specializări.

Dată fiind paleta largă de domenii de studiu (vocaționale, sociale, economice, filologice, științe exacte), Universitatea vine cu activități dintre cele mai diverse și antrenante: consiliere, experimente științifice, workshop-uri interactive, mici concerte, ateliere de creație etc.

Activitățile au loc în puncte principale din orașele reședință de județ. Primele două evenimente au avut loc în Drobeta-Turnu Severin și Reșița. Urmează ca „studenții ambasadori” ai UVT să se deplaseze în Gorj, Hunedoara, Arad și Bihor. Un ultim eveniment va avea loc în Timișoara, în luna mai.

Îmbinăm două strategii ale noastre: cea de deschidere către comunitate și cea de promovare a activității și ofertei educaționale. Vom avea contact direct cu toți cei interesați de activitățile instituției, nu doar cu elevii și profesorii din preuniversitar. Este o acțiune amplă, gândită a acoperi întreaga paletă de specializări, a exemplifica în mod interactiv ce presupune un domeniu sau altul. Prin intermediul programului, Universitatea dorește să ofere încredere în serviciile sale educaționale și să disemineze rezultatele studenților săi”, spune rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

„Studenți Ambasadori” este parte a unui program amplu de promovare a ofertei educaționale pentru admiterea din 2017. În paralel, Universitatea derulează seria de conferințe „Povești de succes în Aulă”, prin care alumni de prestigiu ai UVT susțin prelegeri pentru elevii și studenții din Timișoara. Recent, UVT a desfășurat și „Zilele porților deschise”. În plus, au loc în mod constant activități de promovare în liceele din 10 județe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Grafia unei emoții”: Bibliotecarii Universității Politehnica Timișoara au celebrat 23 aprilie prin artă fotografică

Peste tot în lume, data de 23 aprilie marchează Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, momente dedicate celebrării lecturii și a celor care...

Viitorul se proiectează la scară nano: o nouă specializare de vârf la Universitatea Politehnica Timișoara

Într-o lume în care tehnologia evoluează cu o viteză fără precedent, iar granițele dintre știință și inginerie devin tot mai subtile, Universitatea Politehnica Timișoara...

Citește și :