16.2 C
Timișoara
joi 2 mai 2024

Timișoara, ”capitala vinului”! Marii absenți din acest an producătorii de vin din Timiș… VIDEO

Timp de trei zile, începând de vineri şi până duminică seara, Timişoara devine „Capitala vinului”, la Salonul Internaţional de vinuri „VINVEST”, ce se află la cea dea XIV-a ediţie.
Deschiderea oficială a evenimentului se va produce Vineri 31 martie 2017, Timp de trei zile vor avea loc degustări de vinuri albe, roşii şi roze, care în funcţie de tipul vinului va fi asociat cu peşte, fructe sau brânzeturi.

Vor fi prezenţi cu standuri, 26 producători de vin, şi 10 servicii conexe. În premieră în acest an vor fi prezenţi 5 noi producători, şi cu părere de rău o putem spune că din cele două crame din Timiş, Recaş şi Petrovaselo, nici una nu va fi prezentă. În schimb vor fi prezente cramele: Aramic, Thesaurus, Crama Dealul Dorului si Domeniile SARA.

vin vest (103)

Vor avea loc degustări tematice, lansări de de noi vinuri, iar pentru profesionişti, va avea loc o degustare a vinurilor medaliate la Concursul Naţional de Vinuri VINVEST.

Vor fi organizate tombole la fiecare oră, cu sticle de vin drept premii, tombola jurnalistului, sau a vizitatorului.

Vor avea loc degustări de şase tipuri de şampanie franţuzească la Master Class Champagne.
Concerte cu Haiducii din Amărăşti sau cu Cristina Gacea, lansare de carte, Mihail Gălăţanu, unul dintre cei mai de temut degustători, dar şi prezenţa la salon a doi pictori timişoreni: Mihai Olteanu şi Adrian sabău care îşi prezintă lucrările.

În premieră, puse pe acelaşi taler: vinul şi ciocolata.

VIN VEST îşi va închide porţile duminică 2 Aprilie la ora 17,00

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cum alegi lustra led potrivită pentru orice încăpere a casei?

Ai întotdeauna impresia că lumina din casa ta nu este suficient de bună sau plăcută? Poate că te-ai întrebat ce poți face pentru a...

Se împlinesc 61 de ani de la primul meci jucat pe Stadionul Dan Păltinișanu

Stadionul Dan Păltinișanu aniversează 61 de ani de la inaugurare. Primul meci s-a jucat în 1 Mai 1963, când s-a desfășurat turneul de inaugurare...

Citește și :