17.1 C
Timișoara
vineri 3 mai 2024

A apărut proiecţia bugetară! Timişorenii, chemaţi la primărie să dezbată bugetul pe 2017

Deşi luna martie se apropie de final, şi odată cu ea se încheie şi primul trimestru fiscal al anului, Timişoara tot nu a votat bugetul pentru anul 2017. Abia luni după masă proiecţia de buget a fost publicată pe site-ul instituţiei.

Timişorenii sunt chemaţi, aşa cum spune legea, la o dezbarere publică, miercuri 29 martie, pe marginea bugetului de anul acesta şi pe lista de investiţii propusă de executivul Primăriei Timişora.

Anul acesta, oraşul beneficiază de aproape 1,4 miliarde de lei, comparativ cu cel de anul trecut. Investiţiile se ridică la 260 de miliiane de lei din fondurile proprii ale municipiului, la care se adaugă şi investiţii de 623 de milioane de lei, sumă care reprezintă credite de angajament pentru anul acesta.

Consiliul local va avea ultimul cuvânt. Şedinţa de plen pentru aprobarea bugetului va avea loc, cel mai probabil săptămâna viitoare.

Printre investiţiile propuse de municipalitate se numără reabilitări de străzi sau de blocuri, construire de parcuri sau modernizarea transportului în comun.

Despre investiţile propuse de Primăria Tmişoara, despre oportunitatea şi beneficiile timişorenilor, citiţi pe larg, joi, 30 martie, în ediţia tiăprită a săptămânalului Banatul Azi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Moartea prin răstignire a lui Isus din Nazaret – profeție biblică sau cel mai crunt și inechitabil verdict al secolului I?

Profeție biblică sau nu, în Vinerea Mare s-a hotărât întreaga soartă a creștinismului, conform învățăturilor biblice. Isus Hristos a fost condamnat pe nedrept la...

Piața din Vinerea Mare vine cu prețuri speciale și cu alte ,,mirodenii” FOTO-VIDEO

În toate gospodăriile din partea noastră de țară, cei ce se pregătesc să prăznuiasă Învierea Mântuitorului fac pregătiri minuțioase. E mare forfotă în case...

Citește și :