3.1 C
Timișoara
luni 15 decembrie 2025

”Să vină chinezii să planteze orez pe stradă!”: spun locuitorii unui oraș din Banat

Zăpada și gheața au farmecul lor! Unde mai pui că acoperă toate imperfecțiunile. Au simțit acest lucru și locuitorii unui cartier din partea veche a municipiul Reșița unde, în urma topirii gheţii şi a zăpezii, o parte din străzi au ajuns într-o stare deplorabilă. Asta după ce lucrările de apă şi canalizare, realizate anul trecut, au fost efectuate sub orice critică din bani europeni, scrie radioresita.ro.

Unul dintre locuitorii din zonă spune că în urma săpăturilor efectuate, drumul a luat-o la vale, iar acum nici măcar o autosanitară sau o maşină de pompieri nu pot ajunge în zonă. O femeie din cartierul Dealul Crucii susţine că de când au avut loc reabilitările la drumuri, apa pluvială i se infiltrează în casă şi are umezeală la pereţi, iar cu maşina nici vorbă să te poţi deplasa, că mereu se strică câte ceva din cauza drumului ajuns aproape impracticabil, iar o alta îi invită pe investitorii chinezi să înfiinţeze o orezărie dacă tot sunt interesaţi de afaceri în Caraş-Severin, că poate iese ceva… ?!

Reprezentanții Primăriei Reşiţa ridică din umeri. Ei dau vina pe constructori şi duc oamenii cu preşul, că mâine, că poimâine, că în 30 de zile, că… poate la primăvară.

Sursa: radioresita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Inovație și creativitate în educația STEAM, prin proiectul „Science Connect UVT”

În perioada 8–9 decembrie 2025, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a organizat, în cadrul proiectului „Science Connect UVT” 2025, o serie de evenimente...

Fritz comparat cu Lenin, de un fost premier al României!

„Tentativele de lovitura de stat mai pot fi bune sau rele, in functie de valorile pe care incearca sa le impuna. De exemplu, daca...

Citește și :