16.1 C
Timișoara
vineri 3 mai 2024

”Timișul, BĂTAIA DE JOC A ȚĂRII, când vine vorba de buget”, acuză un deputat liberal de Timiș-VIDEO

Deputatul liberal de Timiș Pavel Popescu a prezentat, într-o conferință de presă, atât opinia sa în privința Ordonanțelei de Urgență 13/201, cât și demersurile care au avut și vor avea loc pentru banii care trebui alocați județului Timiș, pentru Spitalul Regional de Urgență și Institutul Oncologic. Fondurile financiare necesare au fost deja cerute de către conducerea Timișoarei.

”Consider că majoritatea celor implicați în administrația publică, mai ales primarii și șefii de Consilii Județene se află, de multe ori datorită ambiguității legii, într-un ”șah mat”. Referitor la subiectul arzător al ordonanțelor, din ultimele zile, domnia sa crede că legile trebuie ajustate și modificate în sprijinul cetățenilor. Nu este corect ca oamenii cinstiți, implicați în adminsitrație, să trăiască într-o continuă psihoză. Conducerea Guvernului s-a întrunit noaptea și a deschis Monitorul Oficial. Au trecut o OUG în interesul lor. Ce motive ar avea cineva să facă acest lucru”? spune Pavel Popescu, deputat de Timiș.

Bugetul de stat este nerealist și construit pe o estimare hazardată a creșterii economice, crede Pavel Popescu. ”Se va depăși deficitul bugetar de 3%” susține acesta. Ne vom lupta, în special mâine, să obținem totuși bani pentru județul nostru, din acest buget nerealist”, spune deputatul.

Bugetul este trecut și discutat, un amendament în sine, reprezentarea unui interes al cetățenului, pentru bugetul pe anul respectiv, trece prin trei filtre: Comisia de specialitate din care parlamentarul face parte, comsia de buget și în ultima instanță plenul reunit al Senatului și a Camerelor Deputaților. Deputatul Pavel Popescu spune că în cazul Spitalului Regional de Urgență din Timiș a întocmit un amendament în nume propriu . ”Amendamentul a picat în primul filtru, în comisia de sănătate. Astăzi se va discuta și va fi susținut de colegul Marilen Pirtea în comsiai de buget. Mâine, în ultimă instanță, persoanl voi susține amendamentul în plenul Camerrei Deputaților”, adaugă Pavel Popescu.

Banii necesari au fost ceruți până acum, prin alte trei amendamente. De asemenea, s-au cerut banii necesari și pentru studiul de fezabilitate a centurii orașului. Pe hârtie sunt 125 de milioane de lei, din care reprezentanții orașului au cerut doar 2 milioane de lei. Suma se va cere, ultima dată, mâine.

”Noi am venit cu mendamente decente. Înțelegem că nu poți să dai peste cap proiectul de lege al bugetului. Amendamentele nu implică sume mari pentru 2017. Includerea Spitalului Regional în planul de investiții nu ar comporta cheltuieli semnificative”, completează Nicolae Robu.

Pentru Spitalul Regional din Timișoara a fost cerută suma de 155 miliaone de euro. Aceasta este estimarea pentru un Spital Regional de Urgență. Proiectul este fezabil, conform programului de guvernare al PSD, care include 8 spitale regionale. ”Timișul a ajuns bătaia de joc a țării, când vine vorba de buget”, concluzionează Pavel Popescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Prohodul Domnului, tradiții și obiceiuri din Vinerea Mare

Vinerea Mare este ziua când fiul lui Dumnezeu Isus Hristos a fost răstignit pe cruce. Vineri a fost ziua în care a fost pus...

Datoria guvernamentală a României a depășit în februarie 52 la sută din PIB

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă,...

Citește și :