DIICOT: anchetă în cazul unui adept al grupării teroriste Statul Islamic

Acuzaţii grave din partea DIICOT la adresa unui tânăr din Craiova! Acesta ar fi publicat pe internet materiale de propagandă ale grupării teroriste Statul Islamic, inclusiv decapitări si incendieri de persoane!

Respectivul a intrat în vizorul procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – DIICOT, care anunţă că suspectul „a promovat în mod sistematic, în public, doctrina radical-islamistă”. Mai exact, ar fi postat, pe reţele de socializare, „opinii, scrieri, imagini, înregistrări audio-video reprezentând activităti, acţiuni armate, violenţe si de propagandă ale grupării teroriste Statul Islamic: decapitări si incendieri de persoane, execuţii prin împuşcare, mesaje radical-jihadiste ale liderilor unor grupări teroriste, mesaje de propagandă a Statului Islamic”.

Ce a urmărit? „Câştigarea de noi adepţi, capabili să recurgă la săvârşirea aceluiaşi gen de fapte ca cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o”, spun procurorii DIICOT.

Suspectul aflat în vizorul DIICOT are 17 ani şi este elev la un liceul din Craiova

Percheziţia la domiciliul său a scos la iveală materiale de propagandă islamistă! În ancheta DIICOT s-au implicat ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalitatii Organizate, iar suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.

Tânărul a fost audiat în prezenţa unui psiholog, anchetatorii urmând să decidă dacă vor solicita, cu acordul părinţilor, o expertiză psihiatrică a acestuia. Suspectul are 17 ani şi este elev la un liceul din Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cât de mult au crescut prețurile pentru alimente în interval de un an?

Prețurile mărfurilor alimentare erau în martie cu 7,67% mai mari decât în urmă cu un an, arată datele Institutului Național de Statistică, care a...

Fjord, în regia lui Cristian Mungiu, selectat în competiția oficială pentru Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes

Cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Cristian Mungiu, Fjord, avându-i în rolurile principale pe actorii nominalizați la Oscar, Sebastian Stan și Renate Reinsve,...

Citește și :