7.1 C
Timișoara
duminică 28 aprilie 2024

Un francez stabilit la Timişoara, campion naţional la automobilism! Echipajul Gilles Romain – Gabriel Miclea, cel mai bun în 2016 la Rally 2

În timp ce franţuzoaica Clotilde Armand este noua “campioană” a eşicherului politic, câştigându-şi lejer mandatul de deputat USR, un alt cetățean francez stabilit în România urcă încet, dar sigur, în clasamentele automobilismului naţional.

Gilles Romain şi Gabriel Miclea formează echipajul timişorean care a fost premiat, recent, la Palatul Parlamentului, după ce au câştigat titlul de campioni la Rally2. Succesul lui Romain şi Miclea e cu atât mai de apreciat cu cât în 2016 au fost debutanţi la Rally2, competiţie care a avut opt etape.

Echipajul care concurează sub sigla Segasi Motorsport a câştigat patru etape la clasa H12, iar la general, a fost pe prima poziţie după două etape. Cu aceste rezultate, Romain şi Miclea au luat laurii la final de sezon la ambele categorii, fapt pentru care campionul clujean Danny Ungur i-a şi lăudat. Pentru 2017, echipajul vrea să treacă la următorul nivel, Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop.

De altfel, anul 2016 a adus trei trofee în automobilismul timişorean. Pe lângă succesul celor de la Segasi Motorsport, putem aminti faptul că Bogdan Cuzma a câştigat Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, iar George Marinescu a devenit campion de Autoslalom.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :