16.1 C
Timișoara
joi 26 martie 2026

Drumurile Caraş-Severinului afectate de inundaţii, reparate de Compania Naţională de Investiţii

Ce nu pot repara autorităţile judeţene reface Compania Naţională de Investiţii. Consiliul Judeţean Caraş-Severin cedează două segmente de drumuri judeţene către instituţia centrală pentru ca acestea să beneficieze de modernizare.

Cele două drumuri sunt cuprinse între localităţile Berzovia – Vermeş şi între Fârliug-Duleu. Acestea au devenit în ultimii ani aproape impracticabile şi şoferii se tot plâng că îşi strică maşinile circulând pe ele. Dar CJ Caraş-Severin nu a investit în reabilitarea lor. Acum, spre norocul autorităţilor judeţene, drumurile vor fi preluate de CNI pentru reabilitare. Este posibil pentru că şoselele au fost afectate de viituri în vară şi stricate şi mai mult.

„Pe ordinea de zi a ședinței au fost două proiecte deosebit de interesante, pentru că făceau referire la o adresă a Companiei Naționale de Investiții privind predarea a două tronsoane de drumuri județene, aproximativ 20 de km de drum județean. Este vorba despre DJ 585 Fârliug-Duleu și continuarea DJ 587 Duleu – intravilan, limita cu județul Timiș și DJ 572 Berzovia – Vermeș. Aceste drumuri vor fi predate CNI în vederea modernizării, după ce au fost afectate de calamitățile din cursul acestui an. CNI, în urma adreselor noastre și a proceselor verbale de constatare a pagubelor, ne-a solicitat predarea acestor drumuri în vederea modernizării și sper ca acest lucru să se întâmple cât mai repede”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu.

După reabilitare, drumurile vor reveni în administrarea Consiliului Judeţean Caraş-Severin. Autorităţile nu au menţionat când vor începe şi cât vor dura lucrările şi nici suma necesară reabilitării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FLIGHT FESTIVAL 2026 – ENDLESS FLIGHT. Ediția a 8-a. Mai mare. Mai puternică. Mai vie ca niciodată

Flight Festival anunță primul val de artiști din 2026: Tinie Tempah, ZAZ, Mari Froes, Theo Rose, Cojo și Mihail Flight Festival 2026 - ENDLESS FLIGHT -...

Continuă reabilitarea bulevardului Liviu Rebreanu cu lucrări de refacere a trotuarelor

Primăria Municipiului Timișoara continuă reparațiile pe bulevardul Liviu Rebreanu cu o nouă etapă de lucrări, dedicată refacerii trotuarelor. Intervențiile vor începe pe tronsonul cuprins între...

Citește și :