Peste 7 milioane de lei pentru intervenţiile la înălţime ale pompierilor timişeni

Pompierii militari din Timişoara au toate şansele ca anul acesta să scape de o mare problemă, aceea a intervenţiei la înălţime. Şi asta pentru că mai marii Consiliului Judeţean Timiş au cuprins în schema de buget pe 2016 şi achiziţionarea unui utilaj care îi poate ridica pe salvatori până la 70 de metri înălţime. Investiţia? Nu mai puţin de 7,2 milioane de lei.

În prezent, ISU Banat foloseşte două autospeciale cu scări pentru intervenţiile la înălţime. Problema este că acestea nu pot ajunge la mai mult de 33 de metri şi, mai mult, sunt vechi de mai bine de 30 de ani.

După ce anul trecut pompierii militari au atras atenţia autorităţilor judeţene că nu pot interveni la înălţimi mai mari de 33 de metri, acum Consiliul Judeţean Timiş a pus de-o parte banii necesari pentru cumpărarea unui utilaj modern, care poată să ajungă la 70 de metri (foto autoscară https://www.facebook.com/ministeruldeinterne).

Se vor cheltui 7,2 milioane de lei, adică peste un milion şi jumătate de euro, pentru o singură astfel de autospecială.

Şi aceasta nu este singura investiţie pe care CJ Timiş o face la ISU Banat. Anul acesta se vor cumpăra echipamente (autosanitare, rezervoare, autospeciale) şi se va construi o staţie pentru pompieri la Sânnicolau Mare.

Pentru realizarea acestor obiective, CJT este dispus să cheltuie aproape 2,5 milioane de lei. Proiectul de buget va ajunge în atenţia consilierilor judeţeni luni, 25 ianuarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cu cât au urcat prețurile apartamentelor noi în Timișoara și în alte câteva orașe mari după turbulențele economice din ultimele luni

Prețurile apartamentelor noi au avansat lent în ultima lună în marile orașe din România, în timp ce prețurile locuințelor vechi bat în mare parte...

Universitatea din Timișoara care și-a propus să-i readucă acasă pentru studii pe copiii românilor plecați în străinătate

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara demarează o amplă inițiativă de internaționalizare, concentrată pe comunitățile de români din afara granițelor. Instituția...

Citește și :