24.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Revoltător: Papaiani primeşte banii de la ANRP post-mortem

După ani întregi în care a încercat să bată la uşile autorităţilor locale de la Piteşti şi după multe înfăţişări în instanţă, actorul Sebastian Papaiani a murit fără să-şi vadă câştigat dreptul asupra proprietăţilor confiscate abuziv familiei sale în perioada comunistă.

Abia după ce actorul s-a stins, ANRP i-a transmis punctajul în baza căruia i se va calcula o despăgubire.

Cetăţean de onoare, doar cu numele, al judeţului Argeş, Sebastian Papaiani a fost, timp de peste două decenii, într-un război tăcut cu autorităţile locale de la Piteşti, care au dat numele său unui cinematograf local (închis luna aceasta de RADEF, odată cu mai multe cinematografe din ţară) dar nu i-au dat o bucată de teren în schimbul suprafeţei care a aprţinut familiei sale, pe care nu i-au mai putut-o restitui în natură, nici măcar parţial, sub pretextul că pe respectivul teren s-au amenajat o parcare şi o alee.

“N-au reuşit să-i rezolve dreptul lui, moştenirea lui de la părinţi, câtă vreme a fost în viaţă. Piedicile au fost de la Piteşti. Nicioadată n-a găsit înţelegere acolo. Mi-amintesc că odată a solicitat nişte hărţi şi i-au pus la dispoziţie, în bătaie de joc, unele de la 1930, deşi tatăl lui, socrul meu, cumpărase proprietatea prin 1946. I-au propus, apoi, tot în bătaie de joc, ca să-i închidă gura, un teren într-o lizieră, într-o vie, la marginea oraşului, deşi soţul meu se născuse la Piteşti, în centru, pe strada Crinului. După ce Bică (nr. Sebastian Papaiani) s-a stins, mi-a venit o înştiinţare de la Fondul Proprietatea în care i se calculau, în sfârşit, nişte puncte de despăgubire. Suma care reiese după punctaje e dezamăgitoare, pur şi simplu… Dar nu mai vreau să fac nimic, pentru că nu mai are sens să lungesc povestea asta cu procese şi demonstraţii. Soţul meu a murit cu dreptatea în mână”, a mărturisit Marcela Papaiani, citată de Adevărul.

Şeful ANRP George Băeşu a explicat în emisiunea La Ordinea Zilei de ce a durat atât până când Sebastian Papaiani să fie despăgubit.

„Dosarul domnului Papaiani a fost finalizat în august şi cu decizia transmisă în octombrie moştenitorilor săi. A fost înregistrat la ANRP în 2009, toate lucrurile cu cererile la primărie şi ulterior până a ajuns la ANRP le cunoaştem, dar nu cred că fac obiectul. Între 2009-2011, au fost circa alte 15 mii de dosare în faţă, între 2011 şi 2013 nu s-au soluţionat dosare. Iar noi am ajuns la acest dosar în 2015. A trebuit completat cu nişte documente. De abia în luna august s-a putut intra în comisie şi a se da despăgubirile. După 45 de zile am transmis familiei, dar domnul Papaiani nu mai era”.

Sursa: antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Teatrul German de Stat pleacă în turneu internațional cu spectacolul Oameni. De vânzare, scris și regizat de Carmen Lidia Vidu

Teatrul German de Stat Timișoara va pleca în luna iunie 2024 într-un turneu în Germania cu spectacolul Oameni. De vânzare, scris...

Program de lucru Retim pentru 1 mai și Sărbătorile Pascale, Zona 1 și Zona 0 a județului Timiș

Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Timiș, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru data...

Citește și :