19.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Şantierele Timişoarei, prădate de hoţi

Hoţii din Timişoara şi-au făcut un obicei din a sustrage fel şi fel de aparate sau materiale de construcţii de pe şantierele din oraş. Ultimul prădat a fost cel de pe strada Chimiştilor. Un bărbat s-a gândit că poate face şi el un ban furând aproape 200 de kilograme de cabluri.

„Polițiștii locali au depistat duminică, 27.11.2016, în jurul orei 13, un bărbat care transporta cu căruța pe str. Ștrandului o cantitate mare de cablu de aluminiu. Ca urmare a unei sesizări, polițiștii locali aflați în patrulare în zonă l-au identificat pe bărbat chiar în momentul în care intenționa să predea cablul respectiv la o societate care se ocupă cu colectarea fierului vechi din zona Dâmbovița, unde de altfel a și fost cântărit, cantitatea ridicându-se la 197 kilograme”, transmist poliţiştii locali.

Bărbatul are 34 de ani şi este din Moşniţa Nouă. Acesta a fost predat polițiștilor de la Secția 2 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ce facem cu deșeurile periculoase din menajer? RETIM și ADID Timiș anunță cea de-a doua campanie de colectare gratuită din Zona 1 Rural a...

Dacă deșeurile periculoase din menajer sunt abandonate în locuri neamenajate pot polua grav mediul înconjurător! Păstrați-le în gospodărie și debarasați-vă legal de ele doar...

Timișoreanca Mădălina Stanca, dublă Campioana Balcanică la Culturism, și Campioana Absolută

O timișoreancă a devenit, în acest weekend, dublă Campioana Balcanică la Culturism, și Campioana Absolută, la categoria ei de vârstă. Mădălina Stanca, o sportivă de...

Citește și :