8 C
Timișoara
duminică 28 aprilie 2024

Tudor Gheorghe, în turneu cu 104 artişti! Vezi când ajunge spectacolul TOT Degeaba la Timișoara

De peste cinci decenii, Tudor Gheorghe se dăruieşte publicului, fără să se justifice, indiferent de vremuri. Iar publicul l-a răsplătit din plin, sălile fiindu-i de fiecare dată arhipline. „Olteanul universal” va porni din nou un turneu, în 7 oraşe! TOT Degeaba are cea mai mare desfăţurare de forţe artistice, care se susţine strict din biletele vândute. Nu există sponsor! Există doar Măria Sa, publicul, care face posibil un asemenea spectacol-manifest. Tudor Gheorghe va fi acompaniat de 104 artişti!

TOT Degeaba este un act de răzvrătire prin muzică faţă de peisajul politic autohton. Cel mai dramatic mesaj social exprimat pe o scenă de la Revoluţie încoace! Un concert ca România! Cu disperare, frustrare, iertare şi speranţă! Un strigăt de revoltă, adevăruri spuse fără răutate! Degeaba. TOT Degeaba!

Turneul va începe cu oraşul-martir Timişoara. Pe 5 decembrie, TOT Degeaba va ajunge la Opera Naţională Timişoara, pe 9 decembrie – la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi, pe 12 decembrie – la Teatrul Dramatic Sică Alexandrescu din Braşov, pe 15 decembrie – la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piteşti, pe 16 decembrie – la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, pe 19 decembrie – la Teatrul Naşional Marin Sorescu din Craiova şi pe 22 decembrie – la Sala Palatului din Bucureşti.

TOT Degeaba are la bază un concert mai vechi al lui Tudor Gheorghe, intitulat „Mie-mi pasă”, realizat în memoria martirilor de la Timişoara şi a tuturor victimelor Revoluţiei din decembrie 1989. Acest spectacol este construit în întregime pe versurile scrise chiar de Tudor Gheorghe… „Căror sfinti şi căror Dumnezei/ Mieii-şi varsă sângele-n cuţite?/ Pentru care flori de brebenei/ Cucii plâng cu glasuri răguşite?

Pentru care flori de brebenei/ Cucii plâng cu glasuri răguşite?/ Au făcut copiii noştri dinţi/ Muşcă din bunici şi din părinţi/ Muşcă din văzduh şi din pământ/ Muşcă şi din morţii din mormânt.// Pentru care dimineţi târzii/ Cade ceaţa care mă-mpresoară?/ Care sfert de lacrimi viorii/ Amăgeşte dorul şi-l omoară?/ Care sfert de lacrimi viorii/ Amăgeşte dorul şi-l omoară?”…

Tudor Gheorghe va fi acompaniat de 104 solişti şi instrumentişti, reuniţi sub bagheta magică a lui Marius Hristescu. Un loc special în acest spectacol îl are muzica rock! Rock-ul pe care-l pregăteşte menestrelul Tudor Gheorghe nu e o infatuare. Este, pe de o parte, o încununare firească a marilor sale provocări muzicale, iar pe de altă parte, e cea mai potrivită formă de exprimare a unui mesaj tulburător.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție, toate la Iulius Town Timișoara

Iepurașul de Paște este personajul principal al acestei perioade și, evident, a ajuns și în Iulius Town Timișoara. Astfel, toți vizitatorii sunt invitați...

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Citește și :