14.1 C
Timișoara
duminică 5 mai 2024

În amintirea victimelor de acum un secol

Cu ocazia Zilei comemorării victimelor războiului şi violenţei, Consulatul Republicii Federale Germania din Timişoara organizează într-un cadru restrâns o ceremonie de comemorare la monumentul ridicat în amintirea militarilor căzuţi cu Zeppelinul în Primul Război Mondial,  aflat în Cimitirul Eroilor de pe Calea Lipovei. Această zi este marcată în Germania prin comemorarea celor căzuţi în cele două războaie mondiale, precum şi victimele violenţei.

Momentul de reculegere este dedicat atât soldaţilor care şi-au pierdut viaţa în tragedia cu Zeppelinul din 4 septembrie 1916 în apropiere de Timişoara cât şi victimelor
confruntărilor din Primul Război Mondial, confruntări al căror apogeu a avut loc în urmă cu 100 de ani.

Comemorarea va avea loc în data de 6 noiembrie la ora 15.00. La ceremonie, în cadrul căreia slujba de pomenire va fi oficiată de un preot romano-catolic şi de un preot
evanghelic, vor participa şi ataşatul militar de pe lângă Ambasada Germaniei la Bucureşti, reprezentanţi ai Forumului German şi ai autorităţilor locale.

Ceremonia este publică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Lumina a ajuns sâmbătă seara pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara | FOTO-VIDEO

Avionul care a adus-o a aterizat pe aeroport la ora 19:50. Tradiția a fost inițiată de Patriarhul Daniel în 2009, continuând an după an. În...

Ce trebuie să știe credincioșii pentru a preveni incendiile în noaptea de Înviere? Atenționările ISU Banat

În noaptea de Înviere, lumânările și candele aprinse în timpul slujbei pot cauza incendii, dacă nu sunt mânuite cu atenție. Pompierii ISU le recomandă credincioșilor...

Citește și :