10.1 C
Timișoara
duminică 15 martie 2026

De sâmbătă, timișorenii pot ajunge cu avionul la Cluj și la Iași

Blue Air, cea mai mare companie aeriană românească, îşi continuă dezvoltarea pe plan intern prin inaugurarea zborurilor între Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, în 1 octombrie 2016.

„În premieră pentru piaţa de transport aerian din România, Blue Air conectează acum Banatul de Ardeal şi Moldova, operând zboruri triangulare între Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara. Suntem încântaţi că putem oferi românilor o alternativă de transport, confortabilă şi foarte rapidă, întotdeauna la cele mai abordabile preţuri”, a precizat Gheorghe Răcaru, director general Blue Air.

Pasagerii vor călători în confort pe toate rutele interne Blue Air la bordul aeronavelor Boeing 737 ale companiei, beneficiind de siguranţă, confort sporit şi o durată redusă de zbor.

Biletele de avion sunt disponibile la tarife începând de la 89,99 lei (preţ pe segment de zbor, TVA şi taxe incluse, locuri limitate), tarif ce include gratuit un bagaj de mână în limita a 10 kg, un bagaj de cală în limita a 32 kg şi un snack pe timpul zborului.

Rezervările se pot face pe www.blueairweb.com, prin Call Center sau la cele peste 3.000 de agenţii partenere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

De ce se prăbușește școala la nivel european? Datele arată că elevii europeni sunt tot mai slabi în comparație cu cei din SUA și...

Comisarul european Roxana Mînzatu atrage atenția asupra scăderii rezultatelor la testele PISA în UE și susține, potrivit Euronews România, necesitatea investițiilor în competențele de bază. Rezultatele...

Furată și îngropată în datorii din interior, o fabrică de top, cândva, a industriei timișorene și-a dat ,,obștescul sfârșit”.

Fabrica de contoare AEM Timișoara a intrat oficial în faliment, după ani de insolvență și încercări de reorganizare. Activele vor fi valorificate pentru recuperarea...

Citește și :