De ce românii susțin schimbarea, dar nu mai au încredere în cei care o implementează
România vrea reformă. Dar fără costurile reformei.

Românii par pregătiți pentru schimbare, doar că experiența ultimelor decenii i-a învățat să se teamă de cei care o implementează.

Un sondaj realizat de INSCOP Research în mai 2026 arată că aproape două treimi dintre români susțin continuarea reformelor economice, chiar dacă acestea sunt nepopulare. Aparent, avem de-a face cu o schimbare majoră într-o societate descrisă mult timp ca refractară la modernizare și dependentă de protecția statului.

Doar că datele ascund o nuanță esențială.

Aproape 88% dintre respondenți sunt de acord că România are nevoie de stabilitate, nu de conflicte politice. În același timp, aproape 69% cred că este momentul unei schimbări complete a clasei politice. Iar aproximativ 70% consideră că statul trebuie să protejeze populația, chiar și cu riscul de a nu-și mai putea plăti datoriile.

La prima vedere, cifrele par contradictorii. În realitate, ele descriu perfect paradoxul României de astăzi: o societate care înțelege că actualul model economic este epuizat, dar care nu mai are încredere în modul în care sunt administrate schimbările.

Problemă de încredere

România nu mai are o problemă de diagnostic. Are o problemă de încredere în chirurg.

Oamenii văd degradarea instituțiilor, infrastructura insuficientă, deficitul bugetar cronic, incapacitatea administrativă și dependența permanentă de împrumuturi. Înțeleg că statul nu mai poate continua la nesfârșit pe pilot automat.

Dar memoria ultimelor decenii i-a învățat și altceva.

România a trecut prin privatizările haotice ale anilor ’90, prin austeritatea dură din 2010 și prin valuri de reforme începute cu entuziasm și abandonate la prima rotație guvernamentală. Fiecare episod a lăsat în urmă același gust amar: costurile reformei cad exclusiv pe umerii celor de jos, beneficiile se capitalizează la vârf, iar decidenții rareori plătesc vreo notă de plată.

Așa s-a născut regula nescrisă a tranziției românești: costurile se socializează rapid, în timp ce privilegiile se negociază separat.

De aici izvorăște reticența publică. Societatea acceptă ideea abstractă a schimbării, dar se teme de aplicarea ei concretă. Susține modernizarea, dar suspectează mecanismul. Românii nu resping reforma în sine, ci posibilitatea de a deveni, pentru a câta oară, singurii care achită factura.

Sondajul arată că susținerea reformelor este mai mare în rândul persoanelor cu educație superioară, al locuitorilor din marile aglomerații urbane și al electoratului partidelor cu agendă modernizatoare. Cu alte cuvinte, categoriile cu o mobilitate economică mai ridicată și acces mai bun la resurse acceptă mai ușor riscul.

Ruptura din societate

Asta sugerează că ruptura reală din societate nu mai este strict ideologică. Nu mai vorbim despre pro-europeni versus suveraniști, reformiști versus conservatori sau stânga versus dreapta. Clivajul devine mult mai pragmatic și, implicit, mai periculos pentru sistem: pe de o parte sunt cei care încă mai cred că reformele pot fi făcute corect, iar de cealaltă parte cei convinși că vor fi din nou sacrificați.

Fractura urmează, în esență, experiența economică a fiecăruia. Cei care au pierdut cel mai mult în decenii de „ajustări” cer legitim protecție, în timp ce elitele urbane își asumă mai ușor dinamismul schimbării. Fiecare categorie votează, în fond, propria memorie a supraviețuirii.

Românii nu cer imposibilul. Cer un lucru extrem de simplu și, totuși, extrem de rar în politica autohtonă: reforme în care sacrificiul să nu fie redistribuit asimetric către cei care nu participă niciodată la împărțirea avantajelor.

Ceea ce lipsește dincolo de procente are un nume clar: un contract social credibil. O înțelegere onestă între guvernanți și guvernați, prin care costurile să fie distribuite transparent, iar beneficiile modernizării să ajungă și la cei care le finanțează, nu doar la cei care le decid.

Fără acest contract, cercul vicios rămâne intact: dorință de schimbare, teamă de consecințe, blocaj, frustrare și o dorință și mai radicală de schimbare.

Românii sunt dispuși să accepte reforma. Dar după mai bine de trei decenii de tranziție și austeritate selectivă, au reținut axioma sistemului politic românesc:

Sacrificiul se distribuie public. Privilegiile se negociază privat.