De sus până jos, societatea românească este infestată adânc de cel mai jalnic microb: acela al trăncănitului nesfârșit, peste tot pe unde apucă, în speță pe rețelele sociale cutremurate de ură și obrăznicie.
Universitari de toate categoriile, cărora Bolojan le va tăia până și amărâtul de spor de doctorat, funcționari publici ce urmează, potrivit celui de-al treilea pachet de „reformă” pus în scenă de același bivol politic, să fie dați afară pe capete și destui alții dau din gură și din tastatură din zori până la asfințit.
La atât se rezumă forma de protest a românului, indiferent de gradul său de educație, căci despre proteste în stradă, greve și alte manifestări naturale ale dreptului muncii, nicio șansă.
Toți așteaptă ca altul să le rezolve problemele, ei să stea în continuare la căldurică, cât și-or mai permite și pe asta, și nimic mai mult. Un corp social anesteziat și unsuros, plin de frustrări și impotență.
Vorbim de poporul ai cărui intelectuali publici — pe care oricum nu-i mai ascultă nimeni de ani buni, pentru că s-au vândut pe capete fie lui Năstase, fie lui Băsescu, iar azi, firește, lui Bolojan — scriu tot felul de scrisori de adorație noilor zeități politice ale zilei. Cu astfel de năimiți de doi lei ca directori de conștiințe, cum să ai pretenția unei construcții identitare solide, ca națiune?
Nu mai departe de reflecția amară a lui Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor, care, recent, la Timișoara, se plângea că scriitorimea română, o bună parte din ea, cel puțin, nu mai este prețuită de propriul popor. Păi cum să fie luată în seamă — Doamne apără! —, când atâția dintre ei, dintre scriitori, în loc să producă literatură de calitate, care să fie citită de conaționali cu plăcere și, eventual, tradusă pe afară, s-au tot rostogolit, după 1990, prin brațele sirenelor politice ale zilei? Unii chiar și-au construit cariere diplomatice sau politice exclusiv prin susținerea fățișă a lui Adrian Năstase, Traian Băsescu sau Iohannis, ale căror clanțe de la cabinetele puterii, vorba lui Petrov, le-au lins cu nesaț! Cum ăștia au căzut de niște ani, cam aceiași „creatori” s-au regrupat rapid, iar astăzi scriu ode grețoase pe Facebook, căci bietele lor cărți nu le sunt citite de nimeni, lui Fritz, madamei Țoiu de la Externe și lui Bolojan, doar-doar le-o mai arunca unul din șefii politici actuali vreun oscior diplomatic de ros, ceva pe la ICR, pe la vreun minister oarecare și cine mai știe pe unde…
Cu astfel de creaturi pe post de directori de conștiințe, nu-i nicio mirare că și bravul nost’ popor semănă al dracului de mult cu popoarele stepei, cele care îi acceptă cu muțenie și li se supun orbește, cu foarte rare și notabile excepții, unor mizerabili ca Putin sau Lukașenco.
Vorba lui Dorin Tudoran, în vreme ce în anii oribili ai comunismului, cehii aveau Carta 77, iar polonezii Solidaritatea, la noi, și deștepții, și cei slabi de minte îi dădeau, cu ,„si dă-i, si luptă” de sub plapumă.
Abia după ’89, „marii” noștri artiști, scriitori etc. au devenit — era și timpul! — anticomuniști înflăcărați, critici feroce ai oricărei forme de satrapie și dictatură. O fac și în prezent, cu aceeași lipsă de caracter și cu „enormul” lor curaj dintotdeauna, pe rețelele sociale binecuvântate.
