8.1 C
Timișoara
vineri 20 februarie 2026

Zeci de feline vor fi prezente în acest weekend, la Iulius Town. În cadrul WCF WorldShow va avea loc și un moment dedicat primei rase de pisici românești

Sunt grațioase, jucăușe și pline de personalitate, iar weekend-ul acesta le poți vedea în Iulius Town, la una dintre cele mai cunoscute competiții de frumusețe felină. Sâmbătă și duminică, 21 – 22 februarie 2026, între orele 10.00 și 19.00, Atriumul Iulius Town devine un „catwalk” dedicat pisicilor. Evenimentul este organizat sub egida World Cat Federation.

În acest weekend, la Iulius Town revine una dintre cele mai așteptate competiții, cu noi „concurente” pregătite să demonstreze că eleganța felină este greu de egalat. British Longhair, Maine Coon, Bengal, Siberian sau Savannah sunt doar câteva dintre rasele de pisici pe care le vei vedea concurând în categoriile: Adult, Kitten, Junior, Neuter și Variety.

Ediția de anul acesta va fi arbitrată de experți internaționali din Olanda, Germania, Letonia, Croația și Ungaria. Felinele vor fi jurizate atât în competiții individuale, cât și în ringuri speciale, unde vor concura pentru titluri prestigioase.

Sâmbătă, de la ora 12.00, va fi și un moment special dedicat primei rase de pisici românești recunoscute la nivel mondial: pisica Transilvană. Cu o personalitate puternică, expresivitate aparte și eleganță desăvârșită, pisicile din rasa Transilvană vor fi evaluate și recunoscute oficial în cadrul competiției, conform regulamentelor internaționale.


Indiferent dacă ești un iubitor de pisici sau pur și simplu îți dorești să petreci un weekend special în compania celor mai drăgălașe feline, WCF WorldShow Romania este evenimentul perfect pentru tine.

Începând cu luna februarie, proiectele mixed-use Iulius Town și Palas Iași, dar și rețeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca, Suceava au devenit pet-friendly. Regulamentul ce vine în întâmpinarea iubitorilor de animale care își doresc să petreacă mai mult timp alături de prietenii lor necuvântători poate fi citit pe site-ul Iulius Town:
https://iuliustown.ro/ro/regulament-acces-caini

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Acord între Primăria Timișoara și Romsilva pentru amenajarea Pădurii Verzi ca pădure- parc

Primăria Municipiului Timișoara face încă un pas esențial pentru transformarea Pădurii Verzi într-o pădure-parc, prin încheierea acordului de asociere cu Regia Națională a Pădurilor...

Brâncuși 150 – Orizonturile esenței, în viziunea Facultății de Arte și Design din cadrul UVT

Timișoara, prin vocea comunității academice a Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), se alătură celebrării mondiale dedicate...

Citește și :