-0.9 C
Timișoara
sâmbătă 10 ianuarie 2026

Acuze la adresa Poliției Locale

Consilier local AUR: „Am cerut demisia conducerii Poliției Locale și am declanșat procedurile oficiale pentru o ședință de îndată”

În urma informațiilor grave apărute în spațiul public privind activitatea Poliția Locală Timișoara, am considerat necesar să acționez atât public, cât și instituțional, în calitate de consilier local al Municipiului Timișoara.
Am solicitat public demisia directorului Poliției Locale, nu ca verdict penal, ci ca act de responsabilitate managerială și morală, având în vedere faptele semnalate, reacția deficitară a instituției și pierderea evidentă a încrederii publice.

În paralel, am inițiat demersurile oficiale prevăzute de lege, respectiv:
– solicitarea către primar pentru convocarea de îndată a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
– depunerea unui proiect de hotărâre prin care se cere evaluarea conducerii Poliției Locale;
– transmiterea unei motivări scrise care justifică urgența dezbaterii;
– solicitarea sprijinului colegilor consilieri locali pentru susținerea convocării unei ședințe de îndată.

Consider că aceste demersuri sunt nu doar legitime, ci obligatorii într-o situație care afectează grav încrederea cetățenilor în instituțiile administrației publice locale. Consiliul Local nu poate rămâne pasiv atunci când există suspiciuni rezonabile de abuz și când reacția instituțională întârzie sau lipsește.
Autoritatea statului nu se exercită prin frică, umilință sau violență, ci prin lege, responsabilitate și respect față de demnitatea umană. De aceea, este necesară o clarificare rapidă, transparentă și asumată a modului în care este condusă Poliția Locală Timișoara.

Fac un apel către Primăria Municipiului Timișoara și către colegii din Consiliul Local al Municipiului Timișoara să trateze acest subiect cu maximă seriozitate și să permită o dezbatere instituțională imediată.
Tăcerea, amânarea sau minimalizarea unor fapte grave nu servesc nici administrația, nici orașul.
Când abuzul este tolerat, el nu mai este un accident. Devine sistem. Iar un astfel de sistem trebuie corectat prin transparență, responsabilitate și asumare publică.

Sîrbu Ilie-Vasile
Consilier local – Grupul AUR Municipiul Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Se deschide sezonul cultural 2026 la Muzeul Apei. Vernisaj Moving Elements, 14 februarie, ora 17

Sezonul 2026 începe la Muzeul Apei Timișoara cu expoziția Moving Elements a artistului Bogdan Nueleanu, una dintre vocile importante ale sculpturii contemporane din vestul...

Lucrările de reabilitare la Colegiul Tehnic „Henri Coandă” continuă și în sezonul rece

Primăria Municipiului Timișoara continuă reabilitarea termică a Colegiului Tehnic „Henri Coandă”, prima reabilitare completă a campusului de la construcția sa. În timp, starea clădirilor...

Citește și :