Cei mai mulți din timișorenii trecuți de prima tinerețe își amintesc că pe timpuri exista o stradă destul de importantă, în cartierul Iosefin, ce purta un nume cu rezonanță oarecum germană, strada Preyer, în limbajul colocvial al localnicilor, deși administrația puterii populare a botezat-o Iosif Rangheț.

Poate pentru că acel Iosif a fost un ins de tristă amintire din nomenclatura comunistă, jucând un rol nefast în istoria României din perioada anilor ’30–’50, lumea nu voia să știe de acest nume de stradă cu încărcătură proletcultistă, continuând să se refere la strada Preyer. Unii nici măcar nu știau că acesta este de fapt numele unei persoane care a contribuit la dezvoltarea orașului.

Ca o reparație târzie, dar binemeritată, după schimbarea regimului, în anii ’90, strada și-a recăpătat vechiul nume. Și pe bună dreptate. Johann Nepomuk Preyer a fost primarul vizionar al Timișoarei, care a urnit cetatea pe calea dezvoltării urbane temeinice. Nu a fost timișorean prin naștere și nici nu s-a stins aici, dar a fost, prin excelență, timișorean.

Johann Nepomuk Preyer vine pe lume pe 28 octombrie 1805, în Lugoj, într-o familie de origine germană respectabilă, originară din Köln, pe Rin, stabilită în Austria, la Viena, la sfârșitul secolului al XVII-lea. Tatăl lui Johann N. Preyer, Georgius Preyer, s-a născut în 1761 la Viena, în Leopoldstadt, și a venit, la 1789, în Banat, ca funcționar administrativ, la Lugoj. Mama sa era fiica unui ofiţer din armata imperială, din garnizoana de la Vârşeţ, Josepha von Leyritz. Johann a fost primul copil din cei șapte ai familiei. Părintele său era executor judecătoresc, o misie ce nu era de ici, de colo în acei ani.

Tânărul Johann începe școala la mânăstirea fraților minoriți din Lugoj. Sosește prima dată la Timișoara cu ocazia studiilor la Gimnaziului Piarist, după care pornește la drum spre Szeged, pentru a urma Liceul Filosofic. Aici i se trezește interesul pentru științele juridice și ajunge la Academia de Drept din Pesta. Preyer a mai studiat dreptul la facultățile din Oradea și Bratislava, unde și absolvă în anul 1824. Revine apoi la Pesta, pentru examenul de diplomă de liberă practică în avocatură, pe care-l trece cu distincție în 1828. Până în 1830 a lucrat ca meditator, iar apoi a intrat în serviciul juridic din orașul său natal. După 1832 devine un căutat expert economic și financiar.

Fiind un simpatizant al reformatorilor cu vederi liberale din Ungaria, a fost considerat, el însuși, revoluționar.

Începând cu anii de după 1830, situația financiară a municipalității s-a deteriorat drastic, Timișoara devenind scena a numeroase conflicte politice. Poziția privilegiată a Timișoarei, de oraș-cetate, foarte bine apărat, ce avea ca menire principală doar activitatea militară, era de mult depășită. Orașul a devenit, cu timpul, un serios pol al manufacturilor și al industriei incipiente. Însă aceste activități erau strangulate de zidurile forțăreței.

Preyer a fost un susținător al modernizării. Ca purtător de cuvânt al delegațiilor și autor de petiții menite să încurajeze cetățenii să ia măsuri de auto-ajutorare, Preyer și-a dobândit numeroși adversari în cercurile conservatoare, ceea ce l-a discreditat la curtea vineză. Prin urmare, nu a putut să-și pună în aplicare ideile de politică municipală până în 1842.

În 1844 a fost ales primar al Timișoarei și a exercitat o influență considerabilă asupra politicii din capitala Banatului. În timpul Revoluției Maghiare din 1848/49, armata revoluționară maghiară a asediat Timișoara, apărarea cetății ajungând în grija garnizoanei austriece de sub comanda generalului Georg von Rukavina.

Pe 9 august 1849, armata revoluționară a fost învinsă în afara Timișoarei, punându-se astfel capăt mișcărilor de emancipare națională ce au cuprins mai tot continentul european în 1848.
Johann Preyer a rămas, inițial, în funcția de edil. A reușit să restaureze orașul, care fusese grav avariat de asediu, și să-i dezvolte potențialul economic. În anii 1850, Preyer a câștigat mai multe procese pentru orașul său, dar a fost considerat un adversar nedorit de autoritățile militare, ce nu vedeau cu ochi buni apropierea activităților civile de părțile centrale, militarizate.
Atunci (ca și acum) politica nu se făcea doar cu idealuri și principii înalte, ci și prin jocuri murdare, pe sub masă. Adversarii săi au reușit, pe neașteptate, ca pe 8 februarie 1858 să forțeze un act de demitere a primarului incomod.

Printre realizările de cea mai mare însemnătate din mandatul lui Johann Nepomuk Preyer s-au numărat premierele tehnice foarte în vogă în epocă: conectarea Timișoarei la rețeaua telegrafică a monarhiei; construirea unei uzine de gaz; introducerea iluminatului public cu gaz; conectarea Timișoarei la rețeaua feroviară și dezvoltarea orașului într-un important nod de transport, iar la acestea se mai pot adăuga: fondarea asociației caselor de economii: a societății muzicale și a unei academii de drept. Despre acest prim centru de învățământul superior din Timișoara trebuie, din păcate, să spunem că a funcționat foarte puțin, facultatea de drept și filosofie fiind dizolvată în 1848, ca urmare a conflictelor militare legate de revoluție.

Preyer a fost, pe bună dreptate, numit ulterior „unul dintre cei mai capabili, ingenioși și energici primari ai Timișoarei” și „un finanțator prin excelență”. A făcut tot ce a putut să-și atragă de partea sa burghezia implicată în industrializare și multe societăți ce aveau potențial financiar.

Nici după îndepărtarea lui de la conducerea civilă a orașului nu a abandonat funcțiile publice. Din 1861 până în 1876 a servit la Timișoara ca judecător, președinte al tribunalului penal și, din 1871, ca prim-judecător al Curții Regale.

Preyer scriitor
Producția literară a lui Preyer a reflectat educația sa umanistă: s-a străduit să recreeze modele clasice ale literaturii, până atunci preponderent scrise în limbile franceză și italiană, în limba germană, accesibilă populației.
Operele sale literare, din 1828 până la moarte, au fost tipice perioadei și au avut o semnificație regională. Versuri și articole scurte ale tânărului Preyer au apărut în revista „Iris” din Pesta, iar la Timișoara a lucrat pentru primarul Josef Klapka, care publica „Jurnalul Banat pentru Agricultură, Comerț, Artă și Industrie” și, la fel ca Klapka, a patronat teatrul orășenesc în limba germană. Scrierile istorice și sociale ale lui Preyer au avut cel mai mare impact în rândurile intelectualității locale.

Cu prima sa carte, „Starea anterioară și actuală a țăranului maghiar, împreună cu o descriere a consecințelor și efectelor sale”, publicată în 1838, a abordat condițiile agrare din partea maghiară a imperiului și a căutat modalități de a elimina înapoierea încă existentă în domeniu. Societatea sătească, deși se dezvolta destul de mult după reformele începute în prima parte secolului al XVIII-lea, încă era tarată de metodele învechite de producție și de relațiile dintre proprietarii de terenuri și lucrătorii agricoli, ce aminteau de epocile feudale. Preyer s-a ghidat, în carte, după principiul său: „Fără dezvoltare intelectuală, niciun progres nu este de conceput”.

Evenimentele din 1848 au dovedit validitatea ideilor reformiste ale lui Preyer.

Ambiția sa rezida în poezia lirică, pe care a început-o în 1828 și pe care a compilat-o în 1858 în antologia „Ver sacrum. Gedichte” („Ver Sacrum. Poeme”). Poezia sa a fost predominant politică și filosofico-confesională. Aforismele, povestirile și ghicitorile lui Preyer publicate în „Iris”, din Pesta, „Sammler”, din Viena, și în ziarul „Temeswar” al lui Klapka, au fost însă repede uitate.
Eforturile lui Preyer de a înființa un teatru regional german au fost semnificative. Înrevist a „Der Spiegel” din Budapesta a publicate recenzii teatrale ale Teatrului Orășenesc German din Timișoara. Ca politician local, a sprijinit activitățile teatrului și a căutat să-l ajute să-și dezvolte un repertoriu independent, prin propriile piese. Drama sa din 1853, „Canova, despre un artist”, a fost prima lucrare a lui Preyer care a descris retragerea artistului în viața privată. Piesa trecut în mare parte neobeservată.

În mod similar, drama „Sulioții”, scrisă în 1854, nu a reușit să obțină aprobarea publicului într-o perioadă în care orice critică socială era suprimată de cenzură. Aceasta trata lupta Greciei pentru independență.

Drama „Sulioții” este semnificativă, introducându-ne în evenimente contemporane lui.
Preyer, în prima parte a vieții sale, evenimente cu mare rezonanță în toată Europa acelui timp: războiul pentru independența Greciei, cu actele de eroism ale aromânilor sulioți din Epir contra lui Ali Pașa din Tepelen.
Aluziile la aspirațiile maghiare pentru libertate erau prea evidente pentru a fi trecute cu vederea după înfrângerea revoluției. Preyer a terminat tragedia „Hannibal” în 1860, dar a reușit să o publice abia în 1882, deoarece echivalarea Ungariei cu Cartagina și căderea acesteia erau evidente pentru orice spectator. Spre deosebire de celelalte piese ale sale, dramaturgul însuși a căutat o reprezentare la Viena și München, dar nu a găsit pe nimeni dispus să susțină Ungaria și cauza acesteia.

După demiterea sa din funcția de primar, Preyer a căutat să-și ofere o detașare geografică de realitățile bănățene și a plecat într-o recluziune auto-impusă. A locuit în Gmunden, pe malul lacului Traunsee, din 1858 până în 1861, considerând acești ani exilul său, timp în care a rămas totuși foarte productiv ca scriitor.
În octombrie 1860 formațiunea „Voivodina Sârbească și Banatul Timișan” a fost desființată, iar teritoriul a fost împărțit între Ungaria (Banatul și Bačka) și Slavonia (Syrmia).

După ce Banatul a fost desprins din formațiunea teritorială administrativă artificială (ce s-a dovedit neviabilă) numită pompos „Voivodina Sârbească și Banatul Timișan”, Johann Preyer s-a întors la Timișoara în 1861, unde a publicat în continuare.
A scris ficțiune, dar și studii de istorie socială până în 1876 și a ocupat funcția de vicepreședinte al Societății Istorico-Arheologice din Sudul Ungariei.
În 1863, Preyer a publicat cea mai faimoasă lucrare a sa, o monografie despre orașul liber regal Timișoara, considerată un model în Banat, mai ales pentru că a fost prima relatare completă a istoriei orașului. Cartea i-a adus lui Preyer un premiu.
Pagini de istorie are Johann N. Preyer despre istoria Timişoarei de la începuturile sale, de la o presupusă aşezare Zambara (sau Zurobara, după alte surse) din provincia romană Dacia Ripensis, devenită apoi Beguey în timpul stăpânirii avare.

Prezenţa lui Carol Robert de Anjou la Timişoara

În ce priveşte istoria românilor, a ungurilor şi a uneia dintre cele mai importante dinastii occidentale, Preyer descrie prezenţa lui Carol Robert de Anjou la Timişoara, ajuns pe tronul Ungariei după stingerea dinastiei arpadiene, prin moartea regelui Andrei al III-lea.
În 1873, a publicat „Condiția evreilor în Banat, în secolul al XVIII-lea”. Aceasta a fost considerată o lucrare deosebită. Temele istorice au fost prezentate și mai explicit în două drame ale sale: „László de Hunyadi” și epopeea în versuri „Salamon”, pentru care a solicitat, fără succes, publicarea la editura Cotta. Scopul lui Preyer era să obțină recunoaștere dincolo de sfera regională.

S-a stins din viață în octombrie 1888, la Kirchenberg, în Austria Inferioară, unde se retrăsese în ultimii ani, ducând în suflet nostalgia Timișoarei și a Banatului.
Personalitate complexă, Preyer a excelat ca istoric al Timișoarei, de la începuturile și până în timpurile sale, a fost un gazetar activ, scriind articole politice și sociale, un poet și un dramaturg apreciat.

Așadar măcar acea plăcuță de stradă din Iosefin, este binevenită pentru a păstra în memorie figura marcantă a lui Johann Nepomuk Preyer.