7.1 C
Timișoara
luni 16 martie 2026

Apel la solidaritate de sărbători: Asociația Acasă în Banat lansează campania „Dar din Dar de Crăciun”

Asociația Acasă în Banat lansează o nouă ediție a campaniei umanitare „Dar din Dar de Crăciun”, o inițiativă devenită tradiție, prin care oferă sprijin familiilor aflate în dificultate, persoanelor vârstnice singure și copiilor din județele Timiș și Caraș Severin.

Scopul campaniei este de a aduce un strop de căldură în casele și inimile celor care au cea mai mare nevoie în perioada sărbătorilor. Anul acesta, asociația își propune să ajungă la cel puțin 100 de familii din Timiș și Caraș Severin și să distribuie pachete cu alimente, produse de igienă și mici cadouri.

„Crăciunul înseamnă comunitate, solidaritate și speranță. Prin campania noastră, Dar din Dar de Crăciun, reușim de șase ani să transformăm gesturile bune ale oamenilor în ajutor real pentru sute de persoane. Îi invităm să ne fie alături pe toți cei care vor să se implice: orice contribuție contează și poate face diferența, înseamnă un pachet în plus, înseamnă încă o familie care va avea ceva de pus pe masă de Crăciun.”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Cum vă puteți implica?
Oricine poate da o mână de ajutor, persoanele fizice, companiile, grupurile de prieteni sau de colegi:
 Să doneze alimente neperisabile și produse de igienă;
 Să organizeze între prieteni sau colegi o colectă de alimente;
 Să contribuie financiar printr-o donație sau sponsorizare în contul Asociației, pentru achiziția de produse necesare;
 Să se alăture ca voluntari la sortare, ambalare și distribuirea pachetelor.

Dacă doriți să oferiți pachete cu alimente sau vă alăturați ca voluntari, puteți să contactați Asociația Acasă în Banat pagina de Facebook sau la adresa de email acasainbanat@gmail.com.

De asemenea, companiile pot încheia contracte de sponsorizare.
De asemenea, puteți contribui cu o donație în conturile asociației Acasă în Banat, cu mențiunea „Dar din Dar”
Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
SWIFT/BIC: BTRLRO22
Revolut: 0748918091
PayPal: acasainbanat@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Prețurile locuințelor din Timișoara vor crește, în pofida situației economice dificile din România

Timișorenii interesați să cumpere o locuință au putut analiza ofertele dezvoltatorilor și ale băncilor la Târgul Imobiliar Timișoara. La eveniment au participat dezvoltatori imobiliari,...

Primăvară în bucătăriile din Banat: Brunch 2026

Primăvara se instalează încet pe pământ și își face simțită prezența și în bucătăriile satelor din Banat: verdele ia locul albului, natura se întoarce...

Citește și :