2.1 C
Timișoara
duminică 14 decembrie 2025

Un brad cu aspect straniu montat în Piața Libertății din Timișoara naște controverse publice

La Timișoara, un brad neobișnuit a stârnit discuții între localnici imediat după montarea sa în Piața Libertății. Structura metalică face parte dintr-un carusel cu gondole în formă de globuri și este lipsită de tradiționala beteală sau parfum de sărbători.

„E urât tare, sincer. Mi se pare ciudat. Nu prea îl înțeleg”, spune un tânăr, în timp ce alți locuitori au o altă opinie. „Nu-mi displace. Pentru copii eu zic că e ok, dă bine, e colorat”, declară o localnică. Un alt timișorean care a văzut bradul luminat îl apreciază: „În momentul în care îl vedeți în funcțiune este foarte frumos. Eu l-am văzut luminat și e foarte frumos”.

Aprinderea oficială a luminițelor de sărbători va avea loc pe 30 noiembrie, iar târgul va fi deschis cu un concert special. Copiii vor primi cadouri de la Moș Crăciun.

„Bradul din Piața Libertății nu este bradul de Crăciun, dar este un brad ringhișpil integrat cu carusel, în care se pot vedea și gondolele. Globurile sunt, de fapt, niște gondole în care timișorenii se pot da exact cum se pot da într-un carusel, dar este un carusel cu tematică de Crăciun, adică un brad”, a explicat Camelia Menghenson, directorul Casei de Cultură Timișoara.

Tradiționalul brad de Crăciun va fi amplasat în Piața Operei, unde muncitorii montează deja pomul decorat cu globuri, beteală și mii de luminițe. Întregul eveniment este finanțat dintr-un buget de aproximativ 3 milioane de lei, care acoperă iluminatul festiv și amenajările din târg.

Sursa: https://adevarul.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cum trăiesc timișorenii sărbătorile de iarnă? Ce se ascunde în spatele luminilor? FOTO-VIDEO

În decembrie, orașul pare că trage aer în piept și devine altceva. Străzile centrale, de obicei grăbite și plate, se umplu de lumini calde,...

Direcția de Asistență Socială a municipiului Timișoara organizează Târgul de Crăciun

Direcția de Asistență Socială Timișoara cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara organizează Târgul de Crăciun cu caracter social, un eveniment la care întreaga comunitate este...

Citește și :