Abia la începutul acestui octombrie am aflat că ziua mea e, și ea, internațională: a animalelor fără stăpân. Și cum tot ating de câțiva ani vârsta la care parcă țin și cu Young Boys, și cu Newell’s Old Boys, ce mă așază între „progresistul” Joc cu mărgele de sticlă al copilăriei și „conservatorul” Borges despre Borges al bătrâneții, m-am gândit o clipă la ce mai e nou în Atlantida mea, dacă tot plutesc între două continente și nu aș acosta încă. Fiincă omul e un animal care amână. Cu sau fără stăpân.
N-am avut norocul să mă nasc de Ziua Internațională a Animalelor Libere (sau Sălbatice), așa că trebuie să mă mulțumesc cu ziua celor fără stăpân, atât de duios sărbătorită, dincolo de Chemarea străbunilor acestor vietăți. Și să fiu mândru că mi-a fost adoptată ziua de această „internațională”, pentru că… se putea și mai „rău”.
Mai „câine rău” — aș zice ca posesor a două pisici, una pisică-pisică, cealaltă, pisică-terrier (sau cartier, ca să fiu mai precis). Și ca martor, din fereastră, la execuția unui porumbel de către cățeaua de talie mijlocie-mare a tinerilor vecini din blocul de vizavi. Nu și la atacul aceleiași cățele eliberate din lesă asupra pisicii mele cartier, eveniment ce mi-a fost doar povestit și repovestit cu îngrijorare.
Să nu credeți însă cumva că încrederea mea în cele nouă vieți ale pisicii nu e ca ultima parte a vieții lui Borges! Oarbă, cât să-mi întărească celelalte simțuri. Între care prea bunul-simț de a cerceta ultimul sondaj cu privire la preferințele în materie de animale de companie ale politicianului sau pur și simplu alegătorului român. Care arată — cum altfel?! — că progresiștii preferă pisicile și conservatorii câinii.
Ce sunt eu îmi rezerv plăcerea să descopăr plutind în derivă între banca elvețiană a tinereții și tangoul argentinian al maturității. Ce sunt alți stăpâni citesc pe Google, printre rânduri. De unde și strania confirmare a rezultatelor acestui sondaj: descoperirea că apropierea de administrația Timișoarei nu te face neapărat pisicofil. Ci eventual eliberarea și trimiterea la vânat a unui câine bătrân, în adâncul lui, cu siguranță, blând. Dar, la suprafață, supus libertății și cinismului unei feline. Sau doar aroganței uneia fake.
