Comitetul de părinți de la acest liceu timișorean se arată stupefiat de măsurile luate de Primăria Timișoara și de Inspectoratul Școlar Timiș cu câteva zile înainte de debutul noului an școlar.
Iată poziția transmisă redacției noastre de părinții nemulțumiți de comasarea aberantă a unor clase și de clădirile alocate de autoritățile locale elevilor:
,,Ca urmare a unirii Liceului Teoretic „William Shakespeare” cu Școala Rudolf Walter, unitatea noastră de învățământ a rămas cu elevii și cadrele didactice, însă fără clădirea aferentă.
În luna august 2025, părinții elevilor din clasele a III-a și a IV-a au aflat, prin intermediul grupurilor de comunicare, despre intenția schimbării programului de funcționare a claselor. Solicitările adresate conducerii liceului pentru o audiență au fost refuzate, motiv pentru care, la data de 13 august 2025, o delegație a părinților s-a prezentat la Inspectorul Școlar General, doamna Aura Danielescu, cu următoarele solicitări:
-revenirea asupra deciziei privind modificarea programului claselor a III-a și a IV-a;
-organizarea unei consultări transparente între părinții afectați și conducerea școlii, înainte de luarea unei decizii definitive;
-identificarea unei soluții echitabile, având în vedere că, la momentul înscrierii, s-a precizat faptul că învățământul primar se desfășoară exclusiv în intervalul de dimineață.
Ca urmare, conducerea liceului a convocat părinții la o ședință. Deși au fost propuse soluții precum: instalarea de containere modulare, utilizarea unui spațiu nefolosit al altei școli sau supraetajarea corpului C, acestea au fost respinse pe motiv că necesită timp și investiții din partea Primăriei. Ulterior, părinții au fost convocați de administratorul liceului, care a comunicat că problema a fost rezolvată, elevii din ciclul primar urmând să învețe de dimineață. În schimb, s-a solicitat sprijinul pentru amenajarea unei clase destinate elevilor proveniți de la Rudolf Walter, aflați într-o situație materială precară.
Părinții s-au mobilizat și au contribuit la eliberarea și amenajarea spațiului respectiv. Totuși, la scurt timp, s-a aflat că, în data de 2 septembrie 2025, Consiliul de administrație al liceului va decide programul de funcționare al claselor.
Motivul invocat este lipsa spațiului: din cauza creșterii numărului de clase de liceu, se dorește mutarea gimnaziului în corpul destinat învățământului primar. Această măsură ridică probleme majore:
– mobilierul și grupurile sanitare sunt adaptate elevilor de 6–10 ani, nu adolescenților de gimnaziu;
– elevii nu mai beneficiază de sală de sport, aceasta fiind transformată anul trecut în sală de clasă;
– părinții nu au fost anunțați din timp și nu au fost consultați în luarea deciziei;
– programul de după-amiază ar afecta peste 150 de familii, limitând posibilitatea copiilor de a participa la activități extrașcolare, de a se odihni corespunzător și de a petrece timp cu familia.
Solicităm autorităților locale și Inspectoratului Școlar să analizeze cu responsabilitate această situație și să identifice de urgență soluții fezabile, care să respecte dreptul copiilor la un mediu educațional adecvat și la un program echilibrat”.


