Conserva nu are a face cu conservatorismul. Acesta poate să se izoleze într-o cutie de aluminiu, dar atunci se rupe de tradiția conservatoare și devine altceva. Conserva este o încăpere care menține aceeași parametrii de căldură-umezeală ideologică, în cazul de față, încăpere ce protejează conținutul stocat acolo și, mai ales, nu lasă mediul extern să-i influențeze bioritmul. Se poate spune chiar că ceea ce locuiește în conservă este o realitate autistă, menținându-și coordonatele independent de spațiu și timp (scurt, căci în politică timpul nu mai are durată).

Conservatorismul tradițional, fie el britanic, sovietic sau românesc, comunică. Există în lume, promovează valori și principii, încearcă să modeleze lumea prin reforme, prin educație, prin puterea exemplului. Nu este inert, niciodată mort. Se adaptează protejând un set de valori: cele ale unui tip de societate, cu maniere și credințe cu tot (în Marea Britanie), cele generate de ideologie (în cazul sovietic); cele loiale modernizării obligatorii a Țărilor Române, pe calea emancipării societății, a culturii și a descoperirii identității istorice.

Vedem cum azi proliferează conservele cu pretenții politice, conserve care abuzează de mecanismele conservatorismului spre a-l îngheța în izolare și misticism, în dogmă și control. Pentru cei deja dezorientați, comparați inițiativele lui Winston Churchill cu cele ale lui Donald Trump, și ceața se va risipi. Apoi, alăturați-i pe Orban Viktor, pe Robert Fico și pe președintele polonez nou ales, Karol Nawrocki, iar definiția conservei se va impune de la sine. Ei toți doresc o lume în care să comunice doar între ei, nu și cu ceilalți politicieni sau cu co-naționalii care au alte orientări politice; lumea, consideră domniile lor, a început cu ei, lumea cea nouă, „brava lume nouă” (cum i-a spus A. Huxley); apoi, și probabil acesta e cel mai important element pentru ei, cu siguranță cel mai grav pentru noi, ceilalți, oamenii conservelor nutresc convingerea că întreaga realitate se va adapta „strategiilor lor”, viziunii lor, limitelor impuse de ei (vezi încheierea în 24 de ore a conflictelor militare, în promisiunile lui Trump, vezi sporul natalității maghiare și poloneze de îndată ce migranții vor fi ținuți la mare distanță de frontierele naționale). Cu alte cuvinte, în loc să „iasă” dintr-un nucleu interpretativ și să propună soluții viabile (sau posibil viabile) lumii din jurul lor, acești politicieni vor să închidă întreaga lume în conserva lor, tot ce nu poate să se reinventeze după cum dau ei tonul încetând a mai exista cu sens. Vor fi, laolaltă, non-conservatorii naționaliști, adepții altor religii decât cea creștină, adepții economiei de piață sau, mai grav, cei ce văd pe hartă o pluralitate de culturi politice vor fi repudiați în afara „cetății”, acum transformate în conservă. Cu ziduri de protecție, cu armata prin Los Angeles, dar și în toate locurile în care „necredincioșii” nu vor aplica legea (cf. Project 2025), cu amenințări cu expulzarea, închisoarea sau mai rău — în cazul opoziției politice care se încrâncenează să supraviețuiască marșului regizat politic spre conservă.

Apoi, în această minunată lume nouă, Viktor Orban va conduce „oștirea politică” în vederea „ocupării Bruxelles-ului” cu scopul de a demantela Uniunea Europeană și a o transforma într-un simplu for de cooperare a statelor suverane, atât de suverane, încât să impună forului să acționeze după voia și visele politicienilor MAGA-suverani. Să ne înțelegem, nu cooperarea suveraniștilor, a „Patrioților pentru Europa” (cum și-au denumit grupul euro-parlamentar). Fiecare lider e atotștiutorul propriei conserve, iar spațiul din afară nu îl interesează decât în măsura în care își poate mări conserva — teritorial (alipind Canada sau ocupând alte regiuni); ideologic (convingând populația puțin cunoscătoare să se convertească la „cultul eroilor suverani”; economic (prin cumpărare de active politice).

Ipoteza că interesele acestor politicieni ar putea să nu fie, întotdeauna convergente nici nu intră în calcul. Prin definiție, în noua lume suveranistă, totul e făcut spre a servi liderul politic, inclusiv ceilalți lideri naționali, inclusiv organismele internaționale și, să nu uităm, necredincioșii care se închină altor religii. Chinezii, de pildă. Căci în această lume a conservelor sau MAGA-conservă nu au loc decât creștinii fundamentaliști, iar oamenii, păcătoșii de ieri și de azi, vor fi „liberi, prin Constituție, să facă nu ceea ce doresc ei, ci ceea ce trebuie” (Mandat pentru Conducere, USA, 2023). Centrul pentru Reînnoirea Americii (CRA) a și declarat naționalismul creștin drept prioritate a mandatului Trump 2.0. În consecință, avortul va fi pus sub oprobiu, contracepția va deveni subiect tabu, iar familia va înflori natural, din spuma mării de idealisme. Evident, nu vom găsi în arhivele Heritage Foundation (Fundația Patrimoniului) niciun studiu sociologic menit să ne explice dinamica vieții private din ultimele decenii și, oricum, nimănui nu-i pasă de așa ceva. Realitatea nu este cea a vieții de fiecare zi, ci aceea descrisă de maeștrii conservei. Cum pereții recipientului sunt suficient de rezistenți, nu vor permite influențe din afară, din lumea „prolilor” ar fi spus Orwell.

La Convenția conservatorilor (CPAC) organizată anul trecut la Budapesta, Viktor Orban sublinia că „perioada nefastă a civilizației vestice trebuia încheiată anul trecut prin câștigarea de către grupările afiliate a alegerilor din toate țările posibile, cu scopul „de a înlocui lumea construită pe hegemonia progresiv-liberală cu una suveranistă… Progresiștii liberali nu au niciun scrupul. Au împărțit lumea în democrații și autocrații și și-au asumat rolul de a porni o cruciadă împotriva autocrațiilor. Avocații acestei lumi încă sunt la Bruxelles”. Ca urmare, „minunata lume nouă” va trebui să-i înlăture de peste tot și să reconstruiască lumea politică pe valorile morale și declamațiile suveraniste. Convenția s-a întors și anul acesta pe malurile Dunării (în 29 mai la Budapesta), acolo unde corifeii lumii ce va veni au fost Alice Wiedel, lidera AfD, Geert Wilders (liderul Partidului Libertății din Olanda) sau fosta prim-ministră de o lună jumătate din Marea Britanie, Liz Truss. Fostul premier polonez, Mateusz Morawiecki, a prezentat un mesaj consistent insistând pentru „libertate, identitate națională și auto-determinare”. Nu e vina autorului acestor rânduri dacă sloganul ne amintește de un oarecare tovarăș care ne îndemna la fel acum câteva decenii. Dar, în contextul geopolitic actual, auto-determinarea este o glumă toxică, menită să încoloneze naivii în drumul lor către stomacul ursului flămând. A nu înțelege că niciun stat nu mai este, azi, suficient de puternic spre a rămâne liber doar prin forțe proprii e o rușine la adresa civilizației. Până și Rusia și-a creat un cerc de „state prietene” care o susțin (în voturile din ONU, militar, logistic sau chiar economic). A visa că România sau Olanda sau Slovacia își pot păstra suveranitatea și libertatea întorcând spatele cooperării internaționale și, cu precădere, organizațiilor care le-au susținut în refacerea postbelică/post-totalitară este un șlagăr de notorietate pe scenele conservelor, dar, pe fond, un citat banal din alte epoci.

Cum gustul puterii și magia manipulării dau energii nebănuite celor ce le încearcă, anul acesta Convenția a ajuns și în Polonia, în 27 mai, ca din întâmplare exact înaintea turul doi al prezidențialelor spre a dădăci electoratul slab cugetător să voteze pentru naționalism și suveranism, adică tocmai așa cum și-ar dori orice lider de la Kremlin. Prin vocea secretarei pentru afaceri interne a SUA, Kristi Noemi, cei de față au luat aminte noua direcție politicii. „Am urmărit, în ultimii ani, cum socialiștii și oameni precum acest primar al Varșoviei, care este, ca lider, un dezastru absolut, ne-au distrus țările”, spunea doamna în cauză. În același ton, vicepreședintele J.D. Vance a prefațat cartea lui Kevin Roberts, „Primele raze ale răsăritului: Luându-ne Washington-ul înapoi spre a salva America”, ambii fiind extrem de vocali în cadrul Project 2025, strategia politică a MAGA. Cum vedem, tot ce a fost până acum în politică a mers rău, a produs daune, a îndepărtat bietul electorat de Adevăr și Lumină (a se remarca majusculele!), dar acum vin salvatorii plini de energie și încredere și vor transforma lumea într-un șir de conserve suverane! „Tsunami-ul Trump a măturat întreaga lume” — a remarcat Orban la CPAC. „A adus înapoi speranța. Nu ne mai sufocăm în marea woke.”

Project 2025

Veritabilă Carte de învățături a trumpismului în cel de-al doilea mandat, Project 2025 reunește sute, poate mii de oameni gata să îndeplinească orice vis al președintelui, planuri de guvernare, soluții radicale la probleme curente, critica a tot ce nu intră în viziunea noii lumi. Creat în jurul Fundației Patrimoniului (Heritage Foundation), acest mega/MAGA proiect mai este cunoscut drept Proiectul Prezidențial de Tranziție. Ne întrebăm ce fel de tranziție, spre ce țintă? Conserva care blochează mobilitatea (nu doar a migranților ilegali, ci și a studenților internaționali, a firmelor cui-nu-vrem-noi, a informației despre politica globală actuală. De pildă, sublinia recent cancelarul german Friedrich Merz, că oficialii americani nu au o imagine prea clară cu privire la stadiul înarmării Rusiei sau a evoluției structurale a războiului modern. În conservă nu e nevoie de actualizări, ci de încrederea în stereotipuri și amintiri. Dacă și asta sună a povești cu dacii liberi, nu e vina noastră! Vom spune doar că Project 2025 are peste 100 de organizații partenere, unele cunoscute pentru orientarea de extremă dreaptă.

Dintre ideile spectaculoase ale acestei Charte a Trumpismului vom spicui câteva. De pildă, executivul (SUA, cu precădere, dar, la o simplă adiere de vânt, teoria poate fi extinsă) trebuie să fie sub controlul deplin al președintelui, „vechituri” precum echilibrul puterilor sau blocarea acumulării puterii de către un singur om nemaifiind la mare preț. Dacă juriștii îndrăznesc să spună că se încalcă prevederile Constituției sau ale vreunor legi, acelea pot fi schimbate, la fel și juriștii prea vorbăreți. În egală măsură, funcția publică devine un obstacol în calea „voinței de putere” trebuind reformată în sensul de a include oameni loiali președintelui, nicidecum un corpus de specialiști a căror independență să fie garantată prin lege. Dimpotrivă, sub egida Project 2025 au fost selectați și pregătiți funcționarii utili, ceilalți, cei intrați prin concurs în diferitele departamente urmând a fi înlăturați. De asemenea, departamentele care nu pot fi controlate sau nu sunt considerate de importanță strategică, precum Medicaid, Medicare, Educația, urmează a fi desființate. Nu de educație e nevoie, ci de formare în spiritul partidului. Cine crede că a mai auzit așa ceva e prea bătrân să înțeleagă farmecul conservei contemporane!

O altă idee năstrușnică ar fi desființarea Federal Reserve (Banca Centrală) și înlocuirea ei cu un organism cu activitate intermitentă; o impozitare pe două niveluri a veniturilor, în funcție de mărimea acestora, cu 15% și, respectiv, 30%, reducerea impozitelor pentru cei cu câștiguri mari de la 20% la 15%; desființarea Federal Trade Commission, responsabilă cu legile anti-trust. În domeniul educației, conținuturile ar trebui stabilite de școli și de asociațiile de părinți, iar fondurile pentru masa copiilor trebuie tăiate căci nu produc plus-valoare. Dimpotrivă, educația, spune proiectul, este un aspect al vieții private, nu un bun al societății. La fel, presa, chiar atașată Casei Albe, e considerată consumatoare inutilă de fonduri, jurnaliștii urmând a deveni actori privați lipsiți de suport administrativ. Nu se spune la ce preț ar putea fi cooptați în crearea imaginii Casei Albe, nici dacă administrația ar uza de serviciile unor independenți. Alți „adversari publici” sunt Departamentul de Justiție sau instituțiile responsabile de politice verzi, de energia alternativă și de prețul energiei pentru consumatorii casnici, infrastructura de transport bazat pe energie de-carbonizată. Cum e și firesc, în planul securității naționale, China, statele comuniste si socialiste sunt identificate drept adversari permanenți, uzând în principal de TikTok și Institutele Confucius pentru spionaj și manipulare. Totul ar fi doar o subiectivare a programului politic dacă partenerii atât de zgomotoși din Europa nu ar valoriza relațiile cu China atât la nivel economic, cât mai ales cultural-propagandistic.

Or, tocmai aceste contradicții în termenii primi ai agendei politice o fac derizorie sub anumite aspecte, extrem toxică sub toate celelalte. Căci un program care amenință, destructurează, propune schimbări din temelii, fără a oferi o imagine coerentă, viabilă a ceea ce se pune în loc, este un program sortit nu doar eșecului, ci mai ales degringoladei politice, slăbirii încrederii în clasa politică, în soliditatea instituțională. Iar un stat, fie el și SUA, care își permite așa ceva poate avea fie soarta descompunerii treptate, fie cea a primatului forței asupra legii, ori de câte ori legea se împiedică de contradicții, și, înainte de toate, de voia președintelui. În lumea tradițională, aceasta se numește autoritarism, în interiorul conservelor obediente, suveranism.