-2.9 C
Timișoara
joi 1 ianuarie 2026

Vrei să devii responsabil de mediu? Acum e momentul!

În conformitate cu Legea nr.211/25.11.2011, art. 22, alin.3, deținătorii/producătorii de deșeuri persoane juridice, comercianții, precum și operatorii economici autorizați din punct de vedere al protecției mediului pentru efectuarea operațiunilor de colectare și transport deșeuri „au obligația să desemneze o persoană din rândul angajaților proprii care să urmărească și să asigure îndeplinirea obligațiilor prevăzute de prezenta lege sau să delege această obligație unei terțe persoane”.

În acest context, Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională organizează în perioada 12 – 16 septembrie 2016 (de luni până vineri între orele 17,00– 20,00), la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, cursul Responsabil de mediu, adresat tuturor celor interesați să gestioneze procese de mediu și agenților economici care generează deșeuri.

Activitatea desfășurată de responsabilul de mediu cuprinde stabilirea aspectelor, obiectivelor de mediu, propunerea de măsuri pentru rezolvare a problemelor de mediu, îmbunătățirea performanțelor de mediu ale organizației.

Tematica cursului:
 Instruirea persoanei desemnate cu gestionarea deșeurilor din cadrul firmei, astfel încât să se asigure îndeplinirea obligațiilor legale în domeniul gestionării deșeurilor;
 Aplicarea prevederilor legale privind protejarea mediului;
 Aplicarea procedurilor de calitate;
 Gestionarea cerințelor legale de mediu;
 Elaborarea programului de management de mediu;
 Monitorizarea factorilor de mediu;
 Realizarea auditului intern;
 Supravegherea activității pentru prevenirea efectelor provocate de situațiile de urgență;
 Raportarea activității de mediu;
 Elaborarea documentației sistemului de management de mediu.
Formator: Lavinia-Alina CĂLUȘERU.

Certificatele obţinute la absolvirea cursului sunt emise în maxim 30 zile și au recunoaştere naţională, fiind emise de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației. Taxa de participare: 800 RON. Membri CCIAT beneficiază de o reducere de 10%, conform Ghidului de Servicii. Informații suplimentare și înscrieri la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22, cam.104 sau la tel. 0374185272, 0724604132, e-mail: amluca@cciat.ro, Ana Maria Luca – consultant cameral. Înscrieri on-line la adresa: http://www.cciat.ro/ficurs.php.

P

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Florin Drăgan, rectorul UPT: „Domeniile cu investiții prin PNRR au avut o evoluție stabilă anul acesta, în timp ce sectoarele dependente de piețele globale...

Piața muncii a cunoscut schimbări semnificative în acest an, arată o analiză a rectorului Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan;  Domeniul construcțiilor a încheiat anul...

Au fost aprobate taxele și impozitele locale pentru 2026, ca urmare a legislației naționale

Primăria Timișoara propune acordarea de scutiri de taxe proprietarilor care investesc în reabilitarea clădirilor istorice și organizațiilor neguvernamentale care prestează servicii sociale, în baza...

Citește și :