10.1 C
Timișoara
sâmbătă 7 februarie 2026

Inventivitatea unui tânăr șofer rămas fără permis! Ce a făcut el cu pasagera din dreapta

Un tânăr de 20 de ani, care conducea alături de iubita sa în mașină, a trecut pe roșu. Polițiștii, văzându-l, au pornit în urmărire. În drumul său a întânit o coloană de vehicule, așa că a oprit. 

În momentul opririi însă, polițiștii au observat faptul că acesta și-a schimbat locul cu pasagera din dreapta. Suspicioși, polițiștii l-au verificat și au descoperit faptul că acesta avea permisul suspendat!

„Imediat după momentul opririi a schimbat locul cu pasagera aflată pe locul din dreapta față, fiind imobilizat de polițiști, încătușat și condus la sediul poliției. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul avea dreptul de a conduce suspendat”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș

Tânărul a fost încătușat, dus la sediul poliției și s-a ales cu dosar penal pentru că a condus fără permis. Tânărul a fost prins marți seară, în jurul orei 21:00.

Sursă foto: Pro Tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Timișorenii nedumiriți despre impozitele locale

Potrivit Primăriei, au fost înregistrate aproximativ 20 de cazuri de erori tehnice, în special la afișarea sumelor pentru unele mijloace de transport, probleme care...

Piața auto din România s-a prăbușit cu aproape 50% în Ianuarie 2026 comparativ cu aceeași lună din 2025

Declinul puternic al înmatriculărilor de autoturisme noi din ianuarie 2026 a lovit ambele categorii de cumpărători, însă impactul a fost semnificativ mai dur în...

Citește și :