5.1 C
Timișoara
vineri 19 decembrie 2025

Încă un pas pentru edificarea viitorului Institut Oncologic din Timișoara

Consiliul Județean a emis Autorizația de Construire pentru Institutul Oncologic Timișoara. Este documentul fără de care nu putea fi organizată licitația pentru desemnarea constructorului. Institutul se va ridica pe locaţia ruinei de pe Calea Torontalului.

Anunţul a fost făcut de preşedintele ales ales al CJ Timiş, Alfred Simonis.

“A fost necesară emiterea unei noi autorizații de continuare a lucrărilor, întrucât va exista o modificare a actualei structuri, a ceea ce s-a vrut a fi, în urmă cu aproape 30 de ani, Spitalul Municipal Timișoara. Practic, va exista o demolare parțială a construcției și refacerea ei la cerințele, normativele și standardele actuale. Vreau să le mulțumesc specialiștilor de la Universitatea Politehnica Timișoara, cei care au realizat expertiza tehnică pentru reluarea lucrărilor”, a precizat Simonis.

El a precizat că actuala ruină de pe Calea Torontalului se va transforma în cel mai modern Institut Oncologic din țară.

“Este cea mai mare investiție care se va face în domeniul medical în județul Timiș. 250 de milioane de euro sunt alocați pentru acest spital, bani obținuți prin PNRR. Următorul pas, pe care îmi doresc să îl facem cât mai repede, poate chiar în următoarele zile, este scoaterea la licitație a lucrărilor de proiectare și execuție”, a mai susținut liderul CJT.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie

Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara efectuează plata ajutorului pentru încălzire și a suplimentului pentru energie cu combustibili solizi şi/sau lichizi, acordate în...

Regulamentul comerțului stradal – formă corectă, conținut problematic

Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de desfășurare a activităților de comerț stradal din Municipiul Timișoara nu ridică probleme de formă, ci de fond. În...

Citește și :