10.1 C
Timișoara
duminică 15 martie 2026

Banat Girls învinsă la prima deplasare din play-out

Banat Girls Comloșu Mare a fost învinsă de Gloria 2018 Bistrița cu scorul de 6-1 în etapa a II-a din play-out-ul Superligii de fotbal feminin.
Începutul de meci a fost echilibrat, dar în minutul 13, Denisa Hațegan a avut o intrare neglijentă la Bianca Sandu, iar centralul Vlad Băban a indicat punctul cu var. Oana Negrea a executat penalty-ul și a deschis scorul.
În minutul 31, Gloria a făcut 2-0, după ce Corina Colibaba a pătruns în careu pe partea dreaptă, a centrat, iar Diana Negrușa, nemarcată în marginea careului de 6 metri, a înscris primul ei gol în Superligă.
După aproximativ 2 minute, Corina Colibaba i-a furat mingea Gabrielei Ivăncescu, a pătruns în careu și a tras la poartă, portarul Laura Vogt a respins, mingea a ajuns la Negrușa, aceasta la rândul ei a fost oprită de portarița noastră să înscrie, dar balonul a sărit la Paula Agu, iar aceasta a făcut 3-0. Acesta a fost și scorul pauzei.
La 8 minute de la reluare, Nicol Dincă-Vuia a oprit-o prin faul în careu pe fosta noastră jucătoare Bianca Ienovan, iar arbitrul a acordat din nou penalty. Aceeași Oana Negrea a executat și a înscris.
În minutul 72, Nara da Costa a pasat printre fundașii Bistriței, Larisa Grigore a scăpat spre poartă și a punctat pentru 4-1.
În minutul 76, Corina Colibaba a pătruns în careul timișean și a învins-o pe Laura Vogt cu un șut bine plasat.
Două minute mai târziu, Adina Rognean i-a trimis Biancăi Ienovan, aceasta a pătruns pe partea stângă și cu un șut la colțul lung a stabilit scorul final, 6-1 pentru Gloria.
Banat Girls: Laura Vogt – Denisa Hațegan, Amanda Lihv, Nicol Dincă-Vuia, Gabriela Ivăncescu, Larisa Grigore, Rebecca Melack, Suzuho Yamasaki, Melisa Șodinca(c), Francesca Frericks, Nara da Costa. Au mai intrat: Andreea Tomescu, Andrada Ungur În runda viitoare, Banat Girls va juca pe teren propriu, cu ACS Târgu Mureș. Până atunci, echipa noastră va disputa la mijlocul săptămânii viitoare, primul meci din Cupa României, în deplasare, cu Universitatea Olimpia Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

De ce se prăbușește școala la nivel european? Datele arată că elevii europeni sunt tot mai slabi în comparație cu cei din SUA și...

Comisarul european Roxana Mînzatu atrage atenția asupra scăderii rezultatelor la testele PISA în UE și susține, potrivit Euronews România, necesitatea investițiilor în competențele de bază. Rezultatele...

Furată și îngropată în datorii din interior, o fabrică de top, cândva, a industriei timișorene și-a dat ,,obștescul sfârșit”.

Fabrica de contoare AEM Timișoara a intrat oficial în faliment, după ani de insolvență și încercări de reorganizare. Activele vor fi valorificate pentru recuperarea...

Citește și :