Lucrări la rețele și spălări

Luni, 31 iulie, între orele 8-18 se vor executa două conectări de conducte la intersecția străzilor Gheorghe Pop de Băsești și Gării. Lucrările fac parte din proiectul “ CL12 Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Nord – Lot 1”, iar pe durata lor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Gheorghe Pop de Băsești și Gării.

Marți, 1 august, între orele 8-16 se va opri apa în Belinț pentru spălarea bazinului de înmagazinare și a rețelei de distribuție. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.

 

 

 

Alte subiecte :

Cum renasc cele două foste mari combinate metalurgice din vestul țării. Investițiile în uzina de la Oțelu Roșu vor fi de peste 200 de...

"Inima de oţel" a României, siderurgia, ar putea renaşte, după decenii în care privatizările eşuate au șubrezit-o de tot. Odată cu ea şi-ar putea reveni economia...

Programul de lucru RETIM în județul Timiș pentru 01 Mai 2026

Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 01 Mai 2026. COLECTAREA DE DEŞEURI Activitatea de...

Citește și :