19.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Ne pregătim cu toții de iarnă, care va fi una dificilă și provocatoare, a precizat viceprimarul Ruben Lațcău VIDEO

„Ne pregătim cu toții de iarnă, care va fi una dificilă și provocatoare. Compania de termoficare a Consiliului Local are undeva la 40.000 tone de cărbune strânse în stoc și cantitățile contractate acoperă undeva la 60-70% din nevoia de peste iarnă. Problema nu s-a pus niciodată în privința contractării, ci în privința livrării, nu doar la Timișoara, ci în mai toate orașele.

Tocmai de aceea, Primăria Timișoara a închiriat o rampă în zona Motru, să aibă tot timpul disponibil un punct de încărcare, să nu ajungem în punctul în care să avem contractate cantitățile, dar să nu poată fi transportate”, a precizat viceprimarul Ruben Lațcău.

În privința gazului, Colterm are, potrivit lui Lațcău, 55-60% din cantitatea necesară înmagazinată pentru sezonul rece care urmează.

„Înmagazinarea nu va rezolva problema nici la nivel local și nici național. Capacitățile de stocare, chiar și la nivel național, sunt reduse. Chiar și la o stocare de 100%, gazele nu vor acoperi nici măcar două luni de iarnă. De aceea, trebuie să existe capacitatea de a livra de-a lungul iernii. În acest an și până în luna ianuarie (n.r. – 2023) va exista gaz, însă furnizorii sunt ezitanți să încheie contracte la prețul subvenționat de Guvern. Este de notorietate că guvernul nu și-a plătit nici măcar pe iarna trecută datoriile pentru subvenționarea acestor furnizori. Colterm a făcut investiții consistente în acest an în cazane, a reparat morile. Deci ne așteptăm să funcționăm în regim constant cu 2-3 cazane”, a afirmat viceprimarul Ruben Lațcău.

Edilul a amintit și despre cei 27 de kilometri de țevi reabilitate ale Colterm. Lucrările acestea continua până la venirea iernii în zona Fabric și Constantin cel Mare.

Există posibilitatea unei scumpiri la gigacalorie, luată în calcul la Timișoara, dacă prețurile la cărbune și la caz vor crește.

„În contextul acesta economic, în cazul în care prețurile la cărbune și la gaz vor crește în continuare, nu exclud posibilitatea de a trimite Colterm spre Consiliul Local o propunere de ajustare a prețului la gigacalorie, fie în cursul acestei toamne, fie mai târziu. Este și aceasta o posibilitate despre care trebuie să fim conștienți cu toții.

În momentul acesta, bazat pe cantitățile de gaz și cărbune pe care Colterm le are înmagazinate în stoc și contractate, pot să spun că este cea mai bună iarnă ca și aprovizionare din foarte multe ierni trecute. În noiembrie 2020 aveam 3.000 de tone de cărbune și contract pe gaz de cinci zile”, a mai adăugat Lațcău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :