9.1 C
Timișoara
marți 24 martie 2026

Canicula face primele victime, la Timișoara. Câți oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale

Temperaturile extrem de ridicate care se înregistrează astăzi în județul Timiș au făcut primele victime. Reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Timiș anunță că zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce li s-a făcut rău din cauza caniculei și au sunat la 112. Patru dintre acestea au fost găsite leșinate în stradă.

Pe de altă parte, în cazul în care trei zile la rând se vor înregistra temperaturi peste 35 grade Celsius, reprezentanții DSP Timiș intenționează să deschidă punctele de prim-ajutor. Aici, oamenii care se simt rău pot fi consultați de un medic și primesc un pahar de apă rece.

Medicii recomandă în zilele cu temperaturi ridicate deplasările în primele ore ale dimineții și seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul. De asemenea, este bine să evitați aglomerația, expunerea la soare și efortul fizic intens între orele 11.00 – 18.00.

Totodată, este recomandat să purtați haine lejere, subțiri, din bumbac, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare. În ceea ce privește alimentația și băuturile pe care le consumați, este bine să beți între 1,5 și 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale și ceaiuri călduțe, să evitați băuturile ce conțin cofeină sau zahăr și alimentele cu conținut sporit de grăsimi.

De asemenea, nu trebuie să lăsați copiii sau animalele de companie singure în autoturisme expuse la soare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Expoziția de grup DAMAGED GOODS

Expoziția de grup DAMAGED GOODS, curatoriată de Mirela Stoeac-Vlăduți, este deschisă pentru vizitare la galeria de artă contemporană META Spațiu din Timișoara, începând cu...

Timișorenii și locuitorii altor mari orașe din România se orientează tot mai mult spre achiziționarea de locuințe vechi, aflate la periferii

Prețul este criteriul decisiv pentru cumpărătorii de locuințe în 2026. Aceștia se orientează în special spre imobile vechi sau situate la periferia marilor orașe,...

Citește și :