Grevă japoneză în Prefectura Timiș

154

Angajații din Prefectura Timiș vor face grevă japoneză. Astfel, în 16 martie, funcționarii vor purta pe brațe banderole albe. Celor din Timiș li se vor alătura alți aproximativ 1.800 de salariați din toată țara afiliați Sindicatului Egalitatea.

„Solicităm urgentarea adoptării proiectului legislativ care are ca obiect modificarea Legii-cadru nr’15312017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat. Considerăm că salarizarea personalului din cadrul instituțiilor prefectului ar trebui să fie la nivelul funcțiilor publice de stat, având în vedere că instituția pefectului este un organ de control al activității autorităților publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate. În prezent, un funcționar public din instituția prefectului are un salariu mult mai mic decât un funcționar public din consiliul județean, primării și servicii publice deconcentrate”, a transmis sindicatul.

În 10 februarie, angajații din prefecturi s-au aflat în grevă de avertisment. Și atunci au avut aceleași solicitări, care nu au fost onorate de guvernanți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.