În timp ce, de luni, 25 octombrie, în România intră în vigoare noi măsuri restrictive, din cauza valului 4 al pandemiei de Covid 19, Primăria Focșani vrea artificii pentru sărbătorile de iarnă. Asta în condițiile în care, la Focșani, rata de infectare în data de 24 octombrie este de 8,29.
Printre acestea, și un proiect prin care primarul Cristi Misăilă propune alocarea a 306.000 de lei pentru a marca sărbătorile de iarnă. Printre propuneri se află închirierea unui patinoar, pentru suma de 175.000 de lei, dar și organizarea unui spectacol de artificii, însoţit de clipul video, la rezoluție 4K ,realizat în cinstea trecerii în noul an.
„Spectacol pirotehnic-foc de artificii în noaptea de Revelion, cu durata de zece minute şi filmare dronă profesională, artificii revelion, transmitere în direct, realizare clip sărbători de iarnă Focşani-Piaţa Unirii, 3 minute clip, montaj format în 4K din dronă şi 2 camere video la sol cu momentul trecerii în noul an, clip ce va fi montat şi distribuit în seara de 1 ianuarie 2021, în valoare de 42.900 lei. Iniţiativa are la bază necesitatea de a marca aceste sărbători de iarnă, aşa cum municipalitatea a procedat în fiecare an spre bucuria tuturor focşănenilor”, se arată în expunerea de motive a Primăriei.
Tot pentru marcarea sărbătorilor de iarnă, edilii îşi doresc să achiziţioneze şi un brad de Crăciun, dar vor fi alocaţi bani şi pentru amenajarea centrului oraşului şi Orăşelului Copiilor, multe dintre ornamente fiind procurate din trecut.