22.1 C
Timișoara
joi 2 mai 2024

Spectatorii sunt așteptați la Festivalul Național de Teatru pentru Amatori „AMAFEST”

Compania D’arte organizează Festivalul Național de Teatru pentru Amatori „AMAFEST”. Festivalul are loc între 13 și 19 iunie, la Casa Tineretului din Timișoara, și va însemna o săptămână de spectacole de teatru, concerte inedite și ateliere gratuite.

Festivalul se adresează trupelor de teatru și spectatorilor de toate vârstele. Zilele de marți, 13 iunie, și sâmbătă, 18 iunie, sunt dedicate trupelor de copii și liceeni atât din Timișoara, cât și din țară. În fiecare seară din perioada 13 – 18 iunie se vor juca spectacole ale trupelor de actori amatori adulți din Timișoara și din țară. Festivalul AMAFEST se va încheia duminică, 19 iunie cu o seară de concerte susținute de Viorel Ciurtin și elevii săi, Mădălin Luca și Mircea Ardeleanu jr.

Festivalul cuprinde şi o secţiune de ateliere gratuite: ateliere de actorie pentru copii si liceeni sustinute de Simona Vintilă – regizor, actor și asistent universitar la Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara, secția Actorie în limba germană; atelier de descifrare a limbajului trupului, sustinut de Mihai Dumnicăi, practicant certificat în comunicare nonverbală la Center for Body Language, trainer certificat ANRC si coach, membru Timisoara Toastmasters, absolvent la cursuri de actorie la Compania D’Arte Timișoara și a numeroase alte cursuri de dezvoltare personală; ateliere de machiaj de scenă sustinute de Mira Metzler – Make-up Artist certificat de școala americană de machiaj Make-up Designory, cu dublă calificare profesională de machior și cosmetician autorizat de Ministerul Educației. Locurile din cadrul atelierelor sunt limitate și se pot rezerva prin e-mail sau telefonic.

AMAFEST a fost creat cu scopul susținerii și promovării teatrului pentru amatori din România. Teatrul de amatori este o formă de manifestare artistică, precum şi o metodă de educaţie nonformală, un mijloc de formare şi dezvoltare personală, care poate fi accesat la orice vârstă, de către oricine.

Programul complet al Festivalul National de Teatru pentru Amatori „AMAFEST” este prezentat pe site-ul Asociației  http://www.companiadearte.com/proiecte/actualitate/programul-festivalului-national-de-teatru-pentru-amatori-amafest și pe Facebook https://www.facebook.com/events/509827055867490/.

Acest eveniment susține programul CHECK-OUTimișoara prin care, timp de 1 an, orașul nostru este Capitala Tineretului din România.

Intrarea la festival este liberă.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | Suma uriașă la care se ridică prețul unei mașini istorice. Cum arată vehiculul din trecut?

Câțiva timișorenii curioși și nostalgici s-au strâns la o șuetă în jurul unei mașini portocalii. Automobilul Dacia 1300 sclipea în soarele puternic. Deși este un...

Se împlinesc 61 de ani de la primul meci jucat pe Stadionul Dan Păltinișanu

Stadionul Dan Păltinișanu aniversează 61 de ani de la inaugurare. Primul meci s-a jucat în 1 Mai 1963, când s-a desfășurat turneul de inaugurare...

Citește și :