UPDATE. Încă trei localități din Timiș ar putea intra în carantină. Ce spune subprefectul

    585

    Institutul de Sănătate Publică propune izolarea comunelor Moșnița Nouă, Otelec și Biled. Urmează să se reunească, miercuri, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență care va decide dacă se impune carantina.

    Hotărârea va ajunge apoi la șeful DSU, Raed Arafat, care are ultimul cuvânt. Marți, rata de infectare cu Sars-Cov-2 din Moșnița Nouă era de 8,01/1.000 de locuitori, la Otelec de 9,88 la mia de locuitori, ar incidența cazurilor din Biled era de 6,29. Timișoara nu va intra în carantină, deocamdată, deși rata de infectare este de două zile de 6,99/1.000 de locuitori.

    Vă amintim că, marți după-masă, Dudeștii Vechi a intrat în carantină pentru 14 zile, iar măsura a fost prelungită cu 7 zile pentru Dumbrăvița și Șandra.

    UPDATE. Comunele timișene Moșnița Nouă, Otelec și Biled intră în carantină. Anunțul a fost făcut de subprefectul Mircea Băcală.

    „Sunt zilnic 4.000 – 5.000 de cetățeni care nu respectă aceste măsuri și din cauza cărora spitalele sunt acum pline, noi suntem tot timpul în topul ratei de infectare, Inspectoratul Județean de Poliție ne arată că deja amenzile au depășit 100.000 de lei. Practic acestor 4.000 – 5.000 de oameni nu le pasă, din cauza lor va putea eventual suferi o întreagă comunitate cum ar fi municipiul Timișoara. Oamenii trebuie să înțeleagă că nu e de glumit”, spune subprefectul Mircea Băcală.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.