8.1 C
Timișoara
marți 24 februarie 2026

Deputat PNL trimis în judecată pentru corupție. Ce sumă a pretins pentru a influența numirea unui director la Apele Române

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a deputatul PNL Corneliu Cozmanciuc, președintele organizației PNL Neamț, care ar fi pretins 500.000 de lei de la un om de afaceri pentru a influența numirea unei persoane apropiate de acesta în funcția de director al Apelor Române. Potrivit procurorilor, bani ar fi urmat să fie dați în două tranșe, însă numirea nu s-a mai făcut.

Comunicatul Direcției Naționale Anticorupție:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

COZMANCIUC CORNELIU-MUGUREL, la data faptei și în prezent deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene a unui partid politic, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

MARCOCI VLAD, la data faptei inginer în cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență,

Persoană fizică, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la cumpărare de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

În perioada 4 – 27 noiembrie 2019, inculpatul Cozmanciuc Corneliu-Mugurel ar fi pretins de la inculpatul Marcoci Vlad suma de 500.000 de lei, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor din acea perioadă pentru ca acesta să numească în funcția de director general al Administrației Naționale „Apele Române” (A.N.A.R.) o persoană apropiată de omul de afaceri.

Banii urmau să fie remiși în două tranșe, iar cel care trebuia să asigure plata era omul de afaceri.

Numirea respectivă nu s-a mai produs, deoarece, în data de 21 ianuarie 2020, în funcția de director general al A.N.A.R. a fost numită o altă persoană.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.”

Sursa: www.digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Florica Chiriță, reconfirmată în fruntea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș – primul președinte femeie din sistemul cameral românesc își continuă misiunea pentru...

Întrunită în 24 februarie 2026, Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș, statutar convocată şi constituită, a reales cu unanimitate de voturi în funcția de...

Alertă europeană de hărțuire în justiție pentru jurnalista Brîndușa Armanca și PRESSHUB

Platforma de Promovare a Protecției Jurnalismului și a Siguranței Jurnaliștilor, aflată sub egida Consiliului Europei, a emis o alertă de amenințare a libertății presei...

Citește și :