-0.9 C
Timișoara
sâmbătă 27 decembrie 2025

Mită de 100 000 de euro pentru achiziții la suprapreț în sănătate. Șefi de spitale, urmăriți de DNA

Procurorii anticorupție din cadrul Serviciului teritorial Brașov desfășoară cercetări penale in rem (față de fapte) în legătură cu presupusa comitere, de către mai mulți funcționari publici, a infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență și abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite și a altor infracțiuni asimilate celor de corupție, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Contracte atribuite fraudulos

”Cauza are ca obiect presupusa atribuire frauduloasă, de către persoane din conducerea unor spitale din județele Brașov și Harghita, a unor contracte prin care unitățile respective ar fi achiziționat echipamente și produse medicale supraevaluate, dintre care unele nici nu îndeplineau condițiile de conformitate, iar altele nici nu erau necesare. Pentru atribuirea contractelor preferențiale plătite din bani publici, spitalele în cauză ar fi organizat proceduri formale prin care să fie desemnată câștigătoare o anumită firmă.

Prejudiciu uriaș

În schimb, persoane din conducerea spitalelor și/sau persoane cu ascendent și influență asupra acestora ar fi primit sume de bani de la reprezentantul legal al firmei respective. Din cercetări a reieșit că activitățile frauduloase ar fi avut loc în perioada 2019 – 2020, prejudiciul în dauna spitalelor s-ar ridica la suma totală de 1.669.234 lei, iar sumele de bani date/promise de reprezentantul firmei respective ar varia între 5.000 euro și 89.000 euro”, au explicat reprezentanții DNA.

DNA susține că, atunci când împrejurările vor permite, vor fi oferite și alte detalii suplimentare.

Sursa: m.dcnews.ro

Alte subiecte :

Peste 800 de participanți la a X-a ediție a workshop-ului internațional Competențe Digitale 2025 al UPT, dedicat rezilienței digitale

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), prin Departamentul de ID/IFR și Educație digitală (DeL) și Centrul Multimedia, în colaborare cu Alianța de Universități Europene E³UDRES², beneficiind...

Supraimpozitarea clădirilor degradate trebuie să fie corectă, nu arbitrară

Consilierul local Sîrbu Ilie Vasile a depus un set de amendamente la proiectele de hotărâre privind supraimpozitarea clădirilor neîngrijite/degradate din Municipiul Timișoara, amendamente care...

Citește și :