17.2 C
Timișoara
miercuri 8 mai 2024

PSD Timiș își ,,toarnă cenușă în cap” după eșecul dur din alegerile pentru Primăria Lugoj. Calin Dobra preia frâiele organizației locale

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, fostul lider al CJT, Călin Dobra, anunță schimbări majore în organizația PSD Lugoj. Acesta promite o altă abordare politica la nivel local, din partea social democratilor, care au pierdut duminică, la scor, alegerile pentru Primăria Lugoj.

PSD Lugoj, decizii pentru viitor
Alegerile locale au arătat foarte clar că lugojenii își doresc o nouă perspectivă. Una care nu le-a fost oferită în ultimii patru ani. Îndepărtarea de cetățenii, refuzul constant de a vedea realitatea și autoizolarea au fost doar câteva dintre cauze.
Acum, însă, trebuie ca social-democrația să renască în Lugoj, iar PSD să devină principala opoziție la actuala conducere locală, prin consilierii săi municipali, care trebuie să privească spre viitorul orașului și nu spre trecutul său.
Consider că era normal ca primarul în funcție să își joace șansa până la capăt. Însă, rezultatul nu este unul care să ne bucure, ba din contră, și ne arată clar că s-a încheiat o etapă pentru Lugoj.
Sper ca acest final să fie tratat cu luciditate, nu cu orgoliu, pentru că urmează o perioadă în care trebuie să construim, nu să demolăm.
Îi mulțumesc domnului Francisc Boldea pentru dedicarea sa din toți acești ani, însă PSD Lugoj trebuie să își propună o altfel de politică pentru viitor, cu o echipă nouă și consilieri locali aplecați asupra nevoilor cetățenilor.
Sursa: https://www.facebook.com/590603371013911/posts/4503532226387653/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :