4.1 C
Timișoara
joi 11 decembrie 2025

De la o afacere în familie la DNA. Constantin Ostaficiuc, trimis în judecată!

Conflict de interese în formă continuată! Aceasta este acuzaţia formulată de procurorii DNA Timișoara împotriva fostului preşedinte al CJT, Constantin Ostaficiuc.

Pe vremea când era președinte al Consiliului Județean Timiș, Constantin Ostaficiuc ar fi influențat și ar fi facilitat, direct, atribuirea în concesiune, în condiții ilegale, a unei parcele de teren de 816 metri pătraţi, în cadrul Parcului Tehnologic și Industrial Timișoara, transmite Direcția Națională Anticorupție. Beneficiară a acelei decizii a fost societatea comercială în care sunt asociați soția, fiica și ginerele său, ultimul fiind administrator.

Ulterior, Constantin Ostaficiuc ar fi aprobat, tot în condiții ilegale, modificarea prelungirii perioadei de operaționalizare a investiției cu opt luni, fără recuperarea redevenței de care a fost scutită societatea.

Toate acestea, spun procurorii, au avut ca urmare obținerea, în mod indirect, de către asociații firmei respective a unui folos patrimonial, reprezentat de dreptul de exploatare a parcelei respective de teren. A fost obţinută şi scutirea ilegală de la plata redevenței, datorate retroactiv, ca urmare a neîndeplinirii a obligațiilor din contractul de concesiune din anul 2008, în sumă de peste 6.700 de euro, datorată Consiliului Județean Timiș încă de la 1 iulie 2010, când a expirat termenul de operaționalizare a investiției.

Suma cu pricina a fost virată de firmă în contul Consiliului Județean Timiș în luna aprilie a lui 2015.

Constantin Ostaficiuc a fost trimis în judecată în stare de libertate. Dosarul se va afla, în perioada următoare, pe masa judecătorilor de la Tribunalul Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un altfel de mentorat: UVT a lansat SINERGIA, un program de mentorat lingvistic și integrare culturală pentru studenții internaționali

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, a lansat Programul de mentorat lingvistic și integrare culturală SINERGIA....

Editura Nemira lansează un experiment A.I. care arată cum i-ar putea afecta pe adolescenți noua programă pentru pentru limba și literatura română propusă de...

România așteaptă deja de peste 16 o nouă propunere de programă pentru limba română. Săptămâna trecută, Ministerul Educației și Cercetării a venit în sfârșit...

Citește și :